Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Legea lui Bota, profund naţională
Proiectul de lege privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României, avându-l ca iniţiator pe senatorul PSD, Marius Sorin Bota, a fost adoptat tacit de către Senat. Acest proiect de lege are în vedere redeschiderea minelor în condiţiile în care statul român să fie asociat obligatoriu, aurul să se prelucreze în România şi să se marcheze de către Monetăria Statului, iar tehnologia de prelucrare să respecte cele mai drastice norme de mediu.
Pentru a deveni lege, acest proiect trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională.
Se vorbeşte de ceva timp de redeschiderea mineritului, ceea ce ar fi o gură de oxigen şi pentru economia Maramureşului. Din păcate, minele închise sunt greu de redeschis, iar pe lângă dificultăţile tehnologice există şi probleme pe partea de legislaţie. După 20 de ani de capitalism în tranziţie, am ajuns să constatăm că ne-am vândut bogăţiile subsolului pe bani mărunţi.
Cu siguranţă se impune o modificare a legislaţiei în favoarea statului. Senatorul Sorin Bota a mai încercat să introducă amendamente sau proiecte de lege care sunt în favoarea statului, în ceea ce priveşte resursele minerale.
În acest mandat a revenit cu un nou proiect de lege care a trecut de Senat. Cu ajutorul celorlalţi parlamentari maramureşeni, dar şi ai celor de la putere, legea ar putea trece şi Camera deputaţilor. Ea ar reglementa multe dintre problemele existente în momentul de faţă.
„Proiectul de lege depus de mine a trecut de Senat şi sper să treacă şi de Camera Deputaţilor. Va fi o lege foarte bună pentru România. Pentru averea pe care o avem în subteran. Prin acest proiect de lege se va legifera ca statul să fie în mod obligatoriu asociat în societăţile care urmează să exploateze, aurul să fie prelucrat, mai exact metalele preţioase, să fie prelucrate în România la Monetăria statului. Aceasta va putea face certificarea calităţii metalelor preţioase obţinute. BNR să aibă un drept de preempţiune pentru aceste metale şi autorităţile locale de pe raza cărora se exploatează asemenea resurse să beneficieze de 5% din cuantumul redevenţei pe care o percepe statul român” - Marius Sorin Bota.