Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
LEGEA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI: proprietarii vor putea cere preşedintelui sau administratorului blocului o adeverinţă în care să fie defalcate toate cheltuielile
Legea asociaţiilor de proprietari s-a schimbat şi vine în sprijinul celor care locuiesc la bloc. Începând de săptămâna trecută, proprietarii vor putea cere preşedintelui sau administratorului blocului o adeverinţă în care să fie defalcate toate cheltuielile.
Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial duminică şi va intra în vigoare de miercuri. Dacă până acum locatarii blocurilor erau îndreptăţiţi să cunoască orice activitate a asociaţiei de proprietari, de acum pot cere acces şi la orice document al acesteia.„Proprietarii, printr-o cerere în scris, adresată preşedintelui sau administratorului asociaţiei, pot să ceară eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte defalcarea tuturor cheltuielilor de întreţinere precum şi defalcarea pe cheltuiala de bază separată de penalităţi, dar şi modul de calcul al penalităţilor e bine specificat. Acum, proprietarii vor putea şti în orice moment ce cheltuieli, în funcţie de natura acestora, au la zi, precum şi penalităţile”, a declarat Petru Botiş, inspector în cadrul Biroului de sprijin şi îndrumare asociaţii de proprietari al Primăriei Sighet.
Noua lege vine în sprijinul celor care locuiesc la bloc, iar cheltuielile sunt comune. Chiar dacă eforturile depuse de administratorii asociaţiilor de proprietari sunt mai mari, sunt obligaţi să ofere la cerere adeverinţe detaliate, pentru ca fiecare proprietar să ştie cât a consumat.