Lacrima apei peste monumentul nimanui

Pe lista monumentelor istorice din Maramures se afla 67 obiective situate in Baia Mare. Cu siguranta, cea mai stranie situatie o are vechiul rezervor de apa al orasului, constructie inclusa in lista monumentelor istorice, cu indicativul 25.B.009. Cladirea, care are o exceptionala valoare arhitecturala, este abandonata si nimeni n-o revendica! Ca de obicei, pentru degradarea continua a acestui monument, nimeni nu e vinovat. Vechiul rezervor de apa al Baii Mari este situat in nord-estul orasului, pe “Dealul Spanzuratorii”, acolo unde, pe vremuri, erau executati condamnatii la moarte. Dat in folosinta in 1910, castelul de apa a functionat, dupa toate probabilitatile, pana in 1953. In 1992, cladirea a fost inclusa pe lista monumentelor de patrimoniu. Cu ceva vreme in urma, arhitecta Ildiko Mitru a propus ca respectiva cladire sa devina Muzeu al Apei. “Cladirea este abandonata si constituie un subiect captivant de reabilitare dat fiind valoarea sa arhitecturala, structura sa, materialele care au fost utilizate (premiera pentru localitate), calitatea executiei, toate acestea constituind si motivul pentru care i s-a constituit calitatea de monument istoric”, afirma cunoscutul arhitect Stefan Pascut. Primele surprize Pornind de la aceste informatii, am incercat sa aflam care este situatia actuala a monumentului. De aici incepe o poveste incredibila, generata de indiferenta si incompetenta. Tinand cont de faptul ca monumentul a fost vandalizat de tiganii care si-au improvizat ilegal cateva gospodarii in zona, am incercat sa aflam de la proprietarul sau administratorul cladirii ce se face pentru conservarea sau, eventual, restaurarea acesteia. Am pornit de la studiul realizat de Stefan Pascut, studiu in care se arata ca: “se propune amenajarea unui Muzeu al Apei prin care constructia va primi o destinatie publica; in acest sens, proprietarul cladirii, SC Vital SA, s-a aratat interesat si va concura la realizarea acestuia.” L-am contactat pe Gaspary Geza, directorul de la Vital, si am avut prima surpriza: “nu, nu este in administrarea noastra. Probabil este in administrarea Primariei. Este adevarat ca, in urma cu cativa ani, am luat initiativa montarii unei usi, dar am impresia ca nu s-a finalizat (!?). Stiu ca, din pacate, cladirea a fost vandalizata, dar nu este a noastra.” Ne-am lamurit, hai la Primarie. “Am inteles despre ce este vorba, dar eu nu am avut niciodata in administrare asa ceva si nici nu stiu ce regim are cladirea. Probabil este in administrarea Consiliului Judetean (CJ), sau a Muzeului Judetean”, a afirmat Calin Coros, directorul Serviciului Public Administrare Patrimoniu Local si Utilitati din cadrul Primariei. Daca exista… Am sperat ca am dat de capatul firului si l-am contactat pe Vasile Berci, seful Comisiei de Cultura din cadrul CJ. “Daca exista (!?), eventual Muzeul de Istorie sa-l aiba in gestiune, in administrare. Noi avem mai multe institutii pe care le finantam, dar nu avem nici un castel. Noi nu avem patrimoniu de factura asta. Din pacate, despre acesta cladire, nu stiu nimic. La noi, la Comisie, nu s-a discutat niciodata despre asa ceva”, a afirmat Berci. Mi-am zis ca sigur e la Muzeu. Surpriza. “E a domnului Marchis, de la Directia de Cultura. Intrebati-l pe el, ca ei sunt cei care administreaza toate cladirile de patrimoniu, sau daca nu le administreaza, macar trebuie sa le aiba in ingrijire”, mi-a spus Grigore Man, directorul Muzeului Judetean. Ioan Marchis, directorul Directiei de Cultura m-a indreptat spre Ana Mojolic, inspectorul care se ocupa, in cadrul Directiei, cu monumentele de patrimoniu. Dar, tocmai de la dansa aflasem cu cateva zile in urma ca vechiul rezervor de apa se afla in administrarea celor de la Vital! Si uite asa, am ajuns de unde am pornit, fara sa aflu nimic, cu nedreapta senzatie ca sunt un Colombo decrepit. Nemaistiind la cine ar trebui sa mai apelez pentru a obtine o informatie, l-am sunat din nou pe arhitectul Stefan Pascut. “M-ati bagat si pe mine in ceata. Ca sa facem ceva cu cladirea respectiva, trebuie neaparat sa aflam cine este proprietarul. Sunt convins ca daca am incepe lucrari de reabilitare, ar aparea imediat si un proprietar care sa o revendice”, a declarat Pascut. In disperare de cauza, am apelat la memoria secretarului general al Prefecturii, Stefan Gönczi. In sfarsit, am gasit omul care avea informatia, numai ca raspunsul a fost unul stupefiant: cladirea respectiva nu apartine nimanui! Tot asa am aflat ca respectiva cladire a apartinut candva, nu se stie pana la ce data, Primariei, si ca s-ar putea ca situatia sa fie generata ce faptul ca oamenii din primarie n-au cuprins cladirea in planul urbanistic al orasului. Cel putin in teorie, cladirea ar trebui sa fie a Primariei. In mod firesc, daca monumentul istoric nu apartine nimanui, nici macar nu se afla in administrarea cuiva, nimeni nu e vinovat pentru faptul ca instalatiile de apa nu mai exista, ca placajele de gresie si faianta prezente in spatiul de acces si pasarela sunt pastrate in proportie de 50%, ca lipsessc usa de acces si ferestrele, ca se deterioreaza treptat placajul de piatra de pe fatada si ca ornamentele de piatra din spatiul interior au fost distruse. E greu de spus cum vor reusi arhitectii Ildiko Mitru si Stefan Pascut sa realizeze ce si-au propus: sa consolideze si sa conserve cladirea in integralitatea ei, sa restaureze piesele originale, sa imprejmuiasca zona imediat adiacenta monumentului, sa amenajeze un spatiu de loisir, sa obtina demolarea caselor improvizate din vecinatatea monumentului, sa amenajeze accesul pietonal din strada Firiza si sa protejeze padurea de pini din vecinatate. Sau poate ca e simplu: ca tot nu are proprietar, arhitectii ar putea s-o ia ei in proprietate. Nu cer nimic in schimbul acestei idei. “Castelul” art-nouveau Monumentul este o constructie industriala dezvoltata pe doua nivele. Unica fatada are o compozitie triunghiulara tipica pentru accesele in spatii subterane. Fatada tratata in stil eclectic este placata integral cu travertin. Partea superioara a fatadei este definita de un fronton neoclasic al carui element de forta il reprezinta sigla orasului sculptata intr-o bucata de travertin cu dimensiunile de 1,5x2 metri. Cele doua parti ale frontonului sunt inchise de niste volute neobaroce. Intrarea este flancata de patru pilastri neoclasici. Spatiul din sala de la intrare si peretii salii au fost placati cu gresie si o faianta ce poarta amprenta decoratiilor art-nouveau. O scara elicoidala realizata din module de piatra permite accesul la rezervorul principal, aflat sub incaperea de acces. Pasarela centrala, o punte lata de un metru si lunga de unsprezece, este strajuita de sase ornamente. De pe pasarela coboara simetric doua scari, fiecare alimentand trei spatii ce comunica intre ele prin goluri terminate cu arce. Ioan BOTIS