• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Septembrie , 2005

Lacat pe creditele in valuta

Banca Nationala a Romaniei a mai pus un “lacat”. Actiunea a debutat luni, 26 septembrie, zi cand au intrat in vigoare normele privind restrictionarea creditelor in valuta, conform carora bancile comerciale nu vor mai putea acorda imprumuturi in valuta decat in limita a cel mult 300% valoarea fondurilor proprii. Iar cele mai multe banci au depasit deja acest plafon. Din acesta saptamana, tot mai putini romani vor putea lua credite in valuta. Normele Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care intra in vigoare la 26 de septembrie, taie apetitul romanilor pentru credite in valuta. Legislatia prin care BNR doreste sa restrictioneze creditul in valuta prevede ca bancile comerciale nu pot acorda imprumuturi in valuta decat in limita a 300% din valoarea fondurilor proprii. Desi reprezentantii BNR sustin ca normele nu vor bloca total creditarea in valuta, conform datelor financiare de pe primul trimestru al anului, cele mai multe banci au depasit deja acest plafon. Restrictiile BNR nu se refera doar la banci, ci si la persoanele fizice care doresc sa imprumute o suma mai mare in valuta, cum ar fi creditul auto sau cel pentru locuinte. Conform noilor norme BNR, aceasta categorie de clienti va fi supusa unei analize financiare extrem de detaliate. In mediul de afaceri, aceste restrictii se vor fi simti diferentiat. Exportatorii, care sunt trecuti la capitolul “Exceptii”, vor ramane in atentia bancilor, iar investitorii straini vor avea in continuare acces la acest tip de credite, in conditii avantajoase. Marii perdanti vor fi insa IMM-urile si firmele nou infiintate, adica tocmai segmentul care, dupa 2007, va avea dificultati in fata marilor firme europene. Gheorghe Covaci, manager Work&Fashion, a declarat: “tendinta asta de scadere a euro fata de lei ne deranjeaza. Eu am si credite in lei, si in valuta. Pe noi, cei care lucram cu creditele in valuta, ne avantajeaza cele in valuta, leul fiind riscant. Pentru valuta pot sa-mi fac o previziune, sa stiu pe ce drum merg, nu sunt fluctuatii atat de mari. Cred ca dupa aceste restrictii vor scadea dobanzile la creditele in lei, dar nu suficient. Va dau un exemplu: am pornit de la 24% cand am semnat un contract si au ajuns sub 20%. Eu cred ca dobanzile vor ajunge pana pe la 12%, dar oricum fata de 8%, cat am la valuta, e putin… Aprecierea leului nu are o baza in cresterea economica. Cred ca nu e o crestere sanatoasa a economiei, nu are fundament economic aprecierea asta, bazandu-se mai mult pe valuta adusa in tara.” Greu de creditat Persoanele fizice care se imprumuta de la banci vor fi ierarhizate in cinci categorii, in functie de gradul de solvabilitate. Cei mai avantajati vor fi cei care sunt platiti in valuta. Performanta financiara va fi incadrata in categorii de la A la E, potrivit criteriilor stabilite de institutiile de credit prin norme interne in ordinea descrescatoare a calitatii acesteia. In categoria A vor fi incadrati cei care dispun de venituri permanente in aceeasi moneda ca si cea a imprumutului. In categoria B de performanta vor fi incluse persoanele care au veniturile exprimate in moneda in care este exprimat creditul, dar sunt incasate intr-o alta moneda. Cei mai multi romani se vor incadra probabil in categoriile C, D sau E, echivalente cu imposibilitatea contractarii unui imprumut in valuta. Partea buna a noilor norme este ca dobanzile la creditele in lei vor scadea simtitor. Cel putin asta sustin reprezentantii BNR. Numai ca e greu de crezut ca odata inchis robinetul la creditele in valuta, cele in lei vor fi mai avantajoase. Dar cum masura BNR se vrea una temporara, ramane de vazut cum va evolua piata bancara. Gheorghe Branzei, director BNR Maramures, a confirmat faptul ca deocamdata s-a stabilit ca aceasta masura sa se aplice pe un termen mediu: “pentru a se vedea rezultatele. Bancile vor trebui sa-si utilizeze banii pe care ii au in lei la creditarea in lei. Problema e ca e greu de spus daca nu vor mai da credite in valuta, deocamdata. Bancile care au portofoliu depasit pentru acea norma trebuie sa-si stabilieasca un grafic, sa-si urmareasca incasarea creditelor respective si, pe masura ce intra in acel grafic, pot sa acorde in continuare credite in valuta.” Ritm de aliniere: incet-incet “Nu se poate spune care categorie de clienti va fi mai afectata de aceste masuri, pentru ca nu cunosc portofoliul de creditare a bancilor. Desi se tot vorbeste de afectarea agentilor economici si persoanelor fizice de catre aceste restrictii, eu nu cred ca vor fi afectati, cu atat mai mult cu cat, incet-incet dobanzile, si la creditele in lei si la valuta, se vor alinia.” - Gheorghe Branzei, directorul Bancii Nationale a Romaniei, sucursala Maramures. Normele restrictionante “Expunerea unei institutii de credit din credite in valuta acordate persoanelor fizice si juridice altele decat institutiile de credit, inainte de deducerea provizioanelor specifice de risc de credit, nu poate depasi 300% fata de fondurile proprii, in cazul institutiilor de credit, persoane juridice romane, sau fata de capitalul initial, in cazul sucursalelor institutiilor de credit straine, determinate pentru luna anterioara celei pentru care se efectueaza raportarea. Institutiile de credit care la data intrarii in vigoare a prezentelor norme inregistreaza depasiri ale procentului prevazut la alin. 1 al art. 2 se vor incadra in respectiva limita intr-o perioada ce va fi stabilita de Banca Nationala a Romaniei cu luarea in considerare a scadentelor stabilite in contractele de credit valabile la data intrarii in vigoare a prezentelor norme. Pe perioada prevazuta la alin.1, institutiile de credit nu mai pot acorda noi credite in valuta sau suplimenta pe cele deja acordate” - Norme BNR nr. 11/2005. Ioana LUCACEL

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.