La televizor am stat ºi-am plâns

Pe mãsurã ce trec anii devin tot mai credul, motiv pentru care lacrimi de fericire mi-au invadat ochii la aflarea veºtii cã israelienii ºi palestinienii au semnat un acord de încetare a focului. Imaginaþia mea a început sã zburde, construind un Orient Apropiat idilic, în care evreii se pupã cu arabii sub privirile aprobatoare ale cãmilelor bãºtinaºe sau naturalizate, de origine sirianã controlatã. Nici nu mi-am revenit bine din emoþia asta, cã m-a lovit alta, de m-a adus într-o situaþie lacrimogenã generatoare de igrasie. Adrian Nãstase m-a sensibilizat mai ceva ca neamurile semite din Orientul parcã prea apropiat de noi, în momentul în care a afirmat cã marea slãbiciune a imaginii PSD este corupþia. Iatã – mi-am zis –, cã ºi ãsta e sincer ºi pânã la urmã recunoaºte cã nu-i aºa cum zicea tot el cu ceva vreme în urmã: cã, vezi Doamne, corupþia e, aºa, ceva care pluteºte în stratosferã. Mi-am ºi imaginat un alai de mafioþi, marca PSD, turnându-ºi cenuºã în cap, recunoscând în scris cã au furat, ce ºi cât anume, returnând sumele delapidate, cu dobânda aferentã, ºi cerând sã fie condamnaþi, ca sã poatã presta în atelierele închisorilor zile de muncã în folosul comunitãþii ºi al meu personal. Apoi sã nu plângi ca bou’ în faþa televizorului? Ba sã plângi! Dupã ce-am plâns io ce-am plâns, cât sã umplu vreo patru lighene de tablã cu smalþul plesnit, altã ºtire m-a dãrâmat emoþional: cicã românii vor sã adopte orfani din Asia, cã ãia mici, sãracii, au rãmas fãrã case ºi pãrinþi din cauza unui techergheu de acolo de la ei, unu’ þunami. Dupã ce-am vãzut ºi fraternitatea asta internaþionalã a românilor, m-o umflat plânsu’ pânã la ºtirile nopþii, moment în care vecinu’ de jos mi-a bãtut la uºã, pe motiv cã l-am inundat. ÃŽi explic printre sughiþuri cã n-am lãsat nici un robinet deschis, cã apa-i de la plâns ºi de la ce vine plânsu’ ãsta nãpraznic. Vecinu’, om serios, fost ºef de cadre la o fabricã pe vremea lu’ Ceaºcã, mã consoleazã cã pacea israeliano-arabã n-o sã þinã mai mult de douã sãptãmâni, cã PSD-iºtii n-o sã pãþeascã nimic ºi cã românii n-o sã adopte nici un copil þunamez din moment ce au abandonat vreo 4.000 de-ai noºtri prin spitale. M-am oprit din plâns, am strâns apa de pe jos, da’ lucru’ Dracului, la televizor se dã ºtirea cu papa care-i bolnav ºi cicã vor sã-l schimbe. Vecinu’ ºi-a pus mâinile-n cap… Ioan BOTIS