La taifas cu Dan

Vine!... A strigat unul dintre membrii redactiei GAZETEI, acest minunat saptamanal de rafinament si atitudine. Ca la un semnal, toti ne-am strans in redactia devenita brusc neincapatoare. Desi l-am asteptat la iesirea din arest, intalnirea cu Dan in redactia noastra a fost evenimentul unei luni de cosmar. Am stat la taifas cu sefu’, boss, directorul GAZETEI, dar mai ales cu Dan de Parcalab. 3 ianuarie: Dan Parcalab este incatusat imediat ce inchide usa redactiei. Tensiunea se prelungeste. 1 februarie: Dan este acasa! Zvonul ca “poate vine prin redactie” se confirma: “ajunge in jurul orei 14.30”. Incepem sa dam telefoane sa fim prezenti toti. Se fac ultimele pregatiri, ca doar n-o sa vina sefu’ sa vada ca n-am avut timp sa facem curat. In mod sigur sentimentele care ne incearca pe fiecare sunt mai ceva decat cele pe care presupunem ca le-ar fi trait americanul acela care a castigat la loto cel mai mare pot din istorie. E ca dupa Revolutie, cand toata lumea respira usurata insa isi tine in continuare mana in zona ficatului pe care ar fi fost scris parca “aici se da cu pumnul”. Bennerele pe care le-am plimbat la vizita presedintelui Basescu si la primul miting din istoria presei maramuresene sunt acum considerate adevarate trofee, asa ca nu puteam sa nu le lipim pe pereti (fara sa acoperim paginile de ziar cu “NU NE PUTETI UCIDE”). Ne uitam pe rand pe fereastra sa vedem masina din care va cobori sefu’. La 15 fara ceva, Dan Parcalab se intoarce “de la cafeaua prelungita cu procurorii”. Urmeaza o “sedinta” de redactie atipica. Nu despre subiecte legate de afaceri murdare ci despre aproape o luna de arest nedrept. Dupa ce ne linisteste in privinta starii sale de sanatate si ne multumeste, incepe sa povesteasca fragmente din cele traite. Ne spune ca intre cei 4 pereti primirea unei scrisori era o adevarata sarbatoare. Povestea pare rupta dintr-un scenariu absurd, o comedie neagra de proasta calitate: in a 12 zi de greva a foamei gardianul ii povestise in detaliu despre delicatesele culinare din meniu, restrictia de a participa la slujba duminicala din penitenciar pe motiv ca este in greva foamei, restrictia de a bea ceai indulcit pe acelasi motiv etc. Ne-a relatat si despre cateva dintre “cunostintele” detinutilor: sa desfaca catusele, sa incarce cartelele de telefon cu cuartul din brichete, despre “negotul” cu prosoape in schimbul catorva tigari, si despre sfaturile unui “tip cu experienta” care i-a spus despre “confortul” fiecarei celule “aia are incalzire, aia toaleta, acolo stau ursii (detinutii care nu stiu sa citeasca)” etc. Nu-si terminase povestea cand i-a fost intins un telefon pentru a da un interviu. Urmatoarea sedinta de redactie va fi una normala. Dan a venit acasa, iar noi ne-am regasit linistea. Procesul va fi, probabil, de durata, dar sefu’ a demonstrat ca are taria de a-l duce la capat. Suntem alaturi de el, asa cum este el alaturi de noi ! GAZETA de Maramures