• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 28 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Martie , 2007

La mana consilierilor Mall de Baia Mare

Saptamana trecuta, arhitecti cunoscuti ai Baii Mari au solicitat Comisiei de Urbanism introducerea pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local a unui proiect cu privire la Planul Urbanistic Zonal din zona Serelor. Aici exista o solicitare pentru ridicarea unui Mall. Povestea Mall-ului de Baia Mare este un vis numit dorinta a administratiei baimarene. Din dorinta de a da un imbold dezvoltarii economice orasului de pe Sasar, s-au cautat si promovat oportunitatile Baii Mari. In acest context, primul sector economic care se dezvolta in mod normal este cel al serviciilor. Anul trecut a poposit in Baia Mare un important investitor din Austria, intentionandu-se ridicarea unui Mall in zona Salii Sporturilor. Parea un proiect deosebit, dar disputele politice din cadrul CL au dus la blocarea si abandonarea proiectului. Oficial se spune ca pe amplasamentul respectiv se va realiza un proiect care va duce la relansarea sportului baimarean. Si totusi… Investitorul austriac nu a renuntat la proiect si a gasit un alt amplasament care se preteaza pentru un astfel de concept comercial. Zona Serelor cuprinde serviciul de Ambient Urban cu serele aferente, iar Drusal are o statie pentru activitati curente. Aceste activitati nu se potrivesc cu zona centrala a orasului, care s-a dezvoltat potrivit unui concept durabil. Cu sau fara Mall, serviciul de ambient Urban va fi mutat probabil intr-o zona periferica municipiului. Asta ar fi partea frumoasa a problemei. In buna traditie a consilierilor baimareni, o astfel de investitie, de circa 30 de milioane de euro pe o suprafata de 4,1 hectare, va isca celebrele contre pesedisto-liberale. Amintim ca actualul CL a aprobat intr-o sedinta anterioara studiul de fezabilitate pentru posibila investitie. De aceea investitorul austriac a venit pe banii lui, a realizat PUZ-ul si asteapta aprobarile pentru a incepe lucrul. In sedintele de comisii, au aparut deja opinii care afirma ca nu este un proiect potrivit. De exemplu, intr-un puseu electoral, Mircea Dolha a afirmat ca acolo ar trebui construite blocuri. Si asa s-a diluat toata constructia frumoasa a unei zone uratita de societati care se ocupa cu… infrumusetarea orasului. Discutiile au fost contradictorii si cu siguranta vor fi interesante in plenul sedintei de CL. Ar fi de remarcat ca aceasta zona a Baii Mari duce lipsa de servicii comerciale de calitate, sau asteptate pentru o zona centrala. Un Mall inseamna un ansamblu comercial construit sub o structura deosebita, un mic oras cu stradute pe care sunt zeci de magazine, spatii pentru divertisment, parculete, cinematograf si multe altele. Intrarea se va face prin cel putin trei parti, va fi parcare adecvata, iar zona va arata de la bine in sus. Proba de foc a consilierilor Cu toate discutiile, PUZ-ul va trece probabil prin CL si va urma licitatia pentru atribuirea terenului pentru functiunea de Mall. Specialistii estimeaza ca aici va fi batalia mare. Interesele unor consilieri „interesati” se pare ca nu converg spre ce se doreste de fapt. Investitorul austriac a venit singur, nu a fost adus, recomandat de nimeni, iar unora le aluneca „cascavalul” din mana. Castigatorul licitatiei va prelua cu sarcini costisitoare: mutarea serelor, a Drusalului, aducerea terenului intr-o stare adecvata pentru constructie etc. Exista precedentul unui proiect „furat” de la investitori seriosi, care zace in imobilism si va ajunge probabil sa fie un simplu teren vandut la o valoare mai mare ca cea de cumparare. Prin astfel de procedee, Baia Mare este in urma municipiilor din judetele vecine, unde deschiderea spre investitii importante este mult mai mare. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.