La judecata

Cand a strigat aprodul a doua oara si a trecut pe langa ea omul cu cicatricea acea groaznica, ce-i taia pe fata un ranjet permanent, si-a strans infrigurata pe langa ea caputul vechi, cu manecile incepute de molii. Aproape de ea, Borsila isi apasa palma grea pe umarul lui Pardalian. Tiganul, infrigurat, numai intr-o camasa, se inviora deodata cand trecu cel cu cicatricea. „Se cunosc”, gandi ingrozita femeia si imediat in mintea ei incolti imaginea matahalei, apropiindu-si obrazul hidos, cu cicatricea sangeranda aproape de al ei: „vrei sa ne vezi inchisi, ne vrei morti? Lasa ca-ti aratam noi tie”. Aproape ca-i simtea si respiratia suieratoare langa ureche, si-si lega mai strans capetele zadiei. Pardalian se uita in podea, scuipand pe pardoseala murdara. Apoi incepu sa fluire printre dinti, uitandu-se peste crestetul ei. „Astia is intelesi... asa a scuipa si peste mine, dupa ce m-or prinde si m-or omori...”. Pamantul incepu sa se incline, sa se apropie de obrazul ei, chemand-o. Noroiul de pe podele crestea fuioare, incolacindu-i-se pe langa picioare, tragand-o catre intuneric. Luminile din ferestre mai zvacnira o data, apoi se prelinsera pe cicatricea groaznica a talharului. „Ti-e rau, lele Marisca?”, o intreba Borsila, ajutand-o sa se aseze pe banca, langa Pardalian. Femeia se departa de tigan si-si ridica privirea catre plutonier: „Batranetile, domn’ sef... nu stiu ce caut io, femeie batrana, aici prin tribunale. Stii ce m-am gandit, domn’ sef? Sa nu mai fac nici o plangere... ce amaru’ meu sa fac eu? De ce sa-i fac rau baiatului asta? Are si el copii, trebe sa-i imbrace sa le deie de mancare. Ce daca mi-o furat doua gaini? Oricum nu le puteam eu manca pe toate, numa’ imbatraneau si ele cu mine. Hai sa mergem acasa, domn’ sef. Platesc eu drumul... si lui, adauga ea intorcandu-se catre Pardalian care zambea, ii platesc io o zi de munca. Nu-i bine asa, mai omule, spune si tu?” „Nu se poate, lele Marisca... se enerva brusc Borsila, am facut proces verbal, amu’ merem pana la capat. Aici nu mere asa cum crezi ‘mneta. Imediat intram in sala de judecata. Hai, mai tigane, pregateste-te!”. Femeia se clatina pe banca, apropiindu-se de tigan: „No, vazut-ai ca io am vrut sa te scap... Nu io vreu sa-ti fac rau. N-am nimic cu tine.” Tiganul scuipa iar pe podele. „Nu te nacaji mai fecior... te ajuta lelea sa scapi. Numa sa nu uiti ca io nu-ti vreu raul. Uite, iti spun si io ce-am auzit de la batrani, care o umblat prin judecati: Cand cineva are judecata cu altul, isi face o ata de canepa de vara si, dupa ce a descantat-o, se incinge cu ea peste mijloc, la genunche, la gleznele picioarelor, la maini, la coate si la gat, aceasta spre a se putea uimi judecatorii si a se pune lucrul la uitare. Ti-o dau eu pe a mea. Se mai zice ca: Talharii, iarta-ma, nu talharii... cei banuiti daca intra la judecatorie, calca cu calcaiul piciorului de trei ori pe pragul usii, ca asa cum tace pragul, sa taca gurile asupra lui si sa iasa bine. Si bine a iesi, ca te ajut eu... numa’ sa nu uiti si sa nu ne sfadim amu”, mai adauga ea, intorcandu-si capul si privindu-l rece pe Borsila. Emanuel LUCA