La ei ca pe la noi

Odată la patru ani, în prima zi de marți din noiembrie - suntem într-un astfel de an - americanii merg la vot pentru a hotărî numele locatarului din Casa Albă. Anterior s-a hotărât imprevizibilul: în frumoasa vilă dintre Capitoliu și Arlington, peste gard de Washington Monument - cea mai înaltă construcție de pe întinsul capitalei federale - s-a instalat un negru, Barack Obama pe numele său. Imposibil nu era ca locul acela să fie după el preluat - în premieră - de o fostă Primă Doamnă. Dar a venit ca un taifun de pe margini un om de afaceri, care se căznește să-și prelungească mandatul încă patru ani. Va reuși? Prognozele nu ezită să formuleze versiuni, credibile sau nu. Oricum, în pofida criticilor de care „se bucură” bogatul chiriaș, lucrurile nu par bătute în cuie. De-a curmezișul, stă cum vedem, un democrat, dar și ceva mitraliori din partidul care l-a adus la putere, stânjeniți de comportamentul lui față de americani, dar mai ales față de străini. Atitudinea zgrunțuroasă față de Europa, de alte Mari Puteri, de organisme internaționale pe care le face să sufere prin atitudinea sa, ne mulțumește nu pe puțini, apropiați sau adversari.

Democrații trec printr-o criză de conducători de forță. Nume mari lipsesc de pe tabla de joc iar bătălia pentru Biroul Oval se poartă cu arme de calibru redus și cu muniție care nu știi dacă în campania propriu-zisă va lua foc, cu efecte scontate. Îl urmăream, zilele acestea, pe John Biden, contracandidatul probabil al lui Trump. La ora când fac aceste notații încă nu au avut loc Convențiile Naționale ale partidelor mari care pronunță numele celor doi toreadori puși să sară de gâtul adversarului în ziua sortită. Ei pot fi de pe acum no­minalizați: Trump și Biden. Suntem în faza pregătirii mortierelor, a exersării cu pricepere a scuturilor de apărare. Ca și la noi: tu spui des­pre adversar cât mai multe trăsnăi și cele mai lingușitoare vorbe des­pre personajul pe care ești decis să-l servești. De partea cealaltă a fileului, se procedează la fel. Ce rezultă din afirmațiile părții adverse? Ca și la noi: la tine în Cetate stau aliniați vectorii-minune ai istoriei; în curtea pretinșilor competitori zace doar „ciumă roșie” și toate cele. Un capitol distinct preferat pentru a face gălăgie îl constituie inventarierea gesturilor incriminabile pe care ești dispus să le dezavuezi în ochii lumii, spic cu spic. O expresie în acest sens este demersul public al candidatului democrat cu ochii pe politica externă a președintelui Trump. Nici nu e prea greu. Cu o deviză pusă în circulație din capul locului, preșe­dintele sortant scotea la vedere un cui cu două capete. „În primul rând America!” dorea să sune languros, sentimental în urechile votantului din Arizona sau Massachusetts. - Cine mai e ca noi? Intrăm în rând! Pe de altă parte, statele mari sau mici ale Planetei luau act de un avertisment nemilos: - Ei primii la minge, dacă-i așa, noi cu ce să mai dăm gol? Orice campionat se câștigă pe puncte...
Ce zice, așadar, domnul Biden, cam tomnatic și obosit în com­parație cu viforosul Trump? Că dacă nărăvașul cal alb pe care alegătorul american-democrat, desigur, i-l va încredința, va trece la 3 noiembrie a.c. primul linia de sosire, America va mătura fără milă zestrea agonisită de ea sub conducerea împiedicată a republicanului Trump. Și nu ne e greu să înțelegem cam la ce se referă. Raporturile SUA cu China au ajuns unde au ajuns. Distanța dintre Kremlin și Biroul Oval n-a fost așa de mare de pe vremea Războiului Rece. Europa este privită ca o soră condamnată să meargă prin ploaie fără umbrelă și eventual desculță, NATO nu prea înțelege cum să defileze pe cărările Planetei, iar SUA nu lasă deloc impresia că i-ar mai purta de grijă precum altă dată. Grupul celor 7 (8?) este în derută și din cauza unor întâmplări neprevăzute parcă nu mai pricepe ce limbă să folosească. Biden spune sus și tare: nimic din cazematele construite inconștient între Potomac și restul lumii nu va mai rămâne în picioare.

E cazul să ne întrebăm: - Chiar nimic? Atunci cu noi cum rămâne? Acele emoționante mișcări de glezne prin Grădina cu trandafiri care veghează Casa Albă, mai sunt perene? Așa am înțeles noi, cei de la țară: Washingtonul nu poate trăi fără noi, ne poartă de grijă și să ne vedem de ale noastre că lumea bună nu are somn dacă la noi plouă în casă. Mai vedem... Nu de alta, dar mult nu mai e ca să ne lămurim.

„Democrații trec printr-o criză de conducători de forță. Nume mari lipsesc de pe tabla de joc iar bătălia pentru Biroul Oval se poartă cu arme de calibru redus și cu muniție care nu știi dacă în campania propriu-zisă va lua foc, cu efecte scontate”.
Nicolae Bud