La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Dumitrița Daniela Filip a lansat o carte insolită, cu argumente de pe pereții bisericești

Într-o atmosferă de-a dreptul sărbătorească, asumată de către întreaga comunitate din Lăschia, satul de baștină al autoarei dr. Dumitrița Daniela Filip, în frunte cu primarul comunei Copalnic-Mănăștur, domnul Vasile Ștefan Mihalca, un primar cultural inegalabil de altfel, dimpreună cu doamna învățătoare Letiția Pop, am fost întâmpinați în sala de evenimente a prestigioasei citadele culturale, joi, 1 februarie 2024, ora 13.30.

Moderatorul evenimentului, nimeni altul decât domnul dr. Teodor Ardelean, directorul instituției, s-a întrecut pe sine, devenind adevărat amfitrion, prezentându-i „pe cei cu vorba la ei” despre carte și autoare, între care P.S. Iustin - episcopul Maramureșului și Sătmarului, dr. Ioana Rustoiu de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, dr. Livia Ardelean de la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, arhitect Laura Zaharia - R.O.S.T. (Reabilitare Organică a Satului Tradițional).

Această atmosferă de bun augur și de o ospitalitate desăvârșită a fost așezată sub auspiciile credinței noastre ortodoxe, dar și a unui spirit intelectual de elită autentică; între care preacucernicul părinte Virgil Jicărean - consilier al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, pr. Florin Stan  - protopopul Lăpușului, arhid. Vasile Pop - consilier eparhial, sectorul protocol ș.a.

Profund teologică, lucrarea de față „Programul iconografic din bisericile de lemn maramureșene” este închinată „Memoriei Înaltpreasfințitului Iustinian Chira, Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului”, față de care distinsa autoare a dovedit atât în paginile cărții, cât și în diversele sale conferințe, că are un adevărat cult, simțindu-se îndatorată din punctul de vedere al destinului său profesional.

Întreținând, pe toată durata fericitului eveniment, o atmosferă de o eleganță și consistentă polemică de idei, observații și precizări, P.S. Iustin Sigheteanul a fost primul vorbitor care a dat drumul robinetului cu exprimări encomiastice spunând, printre altele, că dr. Dumitruița Filip a fost „ucenica eparhiei noastre” și că este din satul Lăschia, acolo unde mai dăinuie o biserică deosebită, sfințită de către însuși Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna.

P.S. Iustin a adăugat: „Dumnezeu ne-a inspirat să o aducem pe Dumitrița ca ostenitor în cadrul Sfintei Episcopii, în care a lucrat câțiva ani și, văzând cât este de silitoare și câtă știință are de a căuta prin arhive și de a răscoli istoria, să găsească adevăruri și să le așeze în pagină, am zis că e bine să-și desăvârșească studiile, făcând un doctorat. Lucrarea de față este una monumentală, iar Dumitrița a avut suportul strălucitului părinte profesor Daniel Buda, de la Sibiu, și sprijin din partea Fundației «Nicolae Steinhardt», printr-o bursă doctorală”.

Atât despre cartea lansată, cât și despre autoare și activitatea ei prodigioasă, a vorbit apoi dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, subliniind seriozitatea și curajul autoarei de a trata o problemă istoriografică atât de sensibilă: „La fiecare biserică pe care a analizat-o a pus această paralelă: ce spun documentele, cărțile, obiectele din interior şi ce spune povestea pictată în biserică. Dumitriţa ne învaţă cum să vedem o astfel de biserică. Ne spune şi cum trebuie citită întreaga pictură din biserică. Cartea se vrea o promovare a bisericilor Maramureșului, ele trebuie să rămână așa cum sunt, să le păstrăm măcar la acest nivel, să nu le distrugem, să le spunem poveștile într-un mediu tot mai larg şi tuturor oamenilor pe care îi cunoaștem. E important să spui că în sat ai o biserică nouă, dar cel mai frumos e să spui că ai păstrat biserica bătrână la locul ei”.

În continuarea spectacolului de bună factură intelectuală și sinceritate, a luat cuvântul dr. Livia Ardelean, maramureșeancă la origini, care a precizat că este „o carte foarte frumos scrisă și, în același timp, o carte științifică”, „foarte bine gândită și structurată”, beneficiind de un „instrumentar de lucru demn de un adevărat istoric” și care se va constitui într-o „adevărată piatră de temelie pentru istoria Maramureșului”, devenind o carte referențială, care va onora orice viitoare bibliografie de gen.

Adăugând că lucrarea „ne aduce surprize”, dar că „mesajul a rămas cel autohton”, în contextul frământatului secol al XVIII-lea și a primei jumătăți a secolului al XIX-lea, doamna arhivist de la Cluj-Napoca ne-a asigurat că, în contextul în care nobilii maramureșeni erau îndatorați în a fi ctitori de lăcașe de cult, ne-au înzestrat pe noi, urmașii, cu adevărate capodopere, iar cartea de față tocmai acest aspect îl surprinde, fiind „un pas mare pentru noi, pentru sufletele și inimile noastre”.

Alunecând înspre o adevărată prelegere doctă de istorie, distinsa doamnă dr. Livia Ardelean a mai sintetizat: „Dumitrița vorbește despre ctitori, despre nobilii ctitori de biserică, majoritatea bisericilor pe care le-a analizat sunt în sate nobiliare. Modul în care s-a gândit să analizeze pictura bisericească este unul nou. Dumitrița a încercat să vadă dacă pictura din biserică are legătură cu gradul de cultură al nobilului locului, al celui care a comandat pictura. Este o lucrare de bună factură, care îşi va găsi locul în bibliografie, dar mai ales în sufletele noastre”.

Sumarizând oarecum toate luările de cuvânt atât de elogioase, doamna arhitect Laura Zaharia a mai întărit cele spuse anterior, opinând că „după Anca Bratu, la 50 de ani, apare Dumitrița Filip”.

Mărturisindu-și relația de simpatie față de autoare, doamna arhitect a mai povestit despre schimburile de idei, despre proiectele avute împreună, ocazie cu care unele idei i s-au confirmat, în contextul unor observații privind corelarea dintre arhitectura vernaculară maramureșeană și pictura acestor lăcașe de cult, de fiecare dată când se duceau să mai vadă ce le mai fac „bisericile bătrâne”.

Vorbind despre influența cărților bisericești în pictură, despre instabilitatea profund socială a secolului al XVIII-lea, doamna Laura Zaharia constată, cu uimire, că, în ciuda acestor vicisitudini istorice, în acel secol de referință s-a construit și s-a pictat, poate, cel mai mult.

Profund îndatorată față de tot ceea ce i-au putut auzi urechile, a luat apoi cuvântul autoarea cărții „Programul iconografic din bisericile de lemn maramureșene” care a menționat: „Sunt în sală oameni din comunitatea din care provin, satul Lăschia. Îi mulțumesc doamnei învățătoare, care m-a învățat să scriu și să citesc. Emoțiile sunt dublate de prezența Preasfințitului Iustin, mai ales pentru că mi-a dat ascultarea de a face un doctorat. Vreau să-mi exprim recunoștința și față de îndrumătorul meu de doctorat, părintele Daniel Buda, care, la doar 46 de ani, a trecut la cele veșnice”.

În acest context profund emoționant, autoarea a mai mulțumit domnului inspector școlar general adjunct, prof. dr. Dan Filip și domnului inspector școlar, disciplina istorie, prof. Marius Voinaghi, care a făcut posibile cele două lansări, de la Baia Mare și Sighetu Marmației.

După tranșarea disputei fiului risipitor al dreptului Iosif, a luat cuvântul, vădit și frumos emoționată, doamna Letiția Pop, impresionată de evenimentul de anvergură la care lua parte, simțindu-se mândră de fosta ei elevă din clasele primare.

Așa cum există războaie, revoluții, sărbători ale țăranilor (Crăciun, Paști), unire a țăranilor, tot așa și bisericile sunt ale lor; în biserică, pentru țăran, cerul este deschis tot timpul, așa ca-n noaptea de Sfântul Andrei: „Da nu-l vede, numa’ cine crede

                     Numai cine știe, că-n cer îi veșnicie!”

Aș aminti, în acest sens, faptul că în arhivele Vaticanului a dăinuit până azi o icoană cu Maica Domnului îmbrăcată în strai maramureșean, cu două zadii și cămeșă.

Sfârșitul acestei manifestări cultural-științifice a fost unul, de asemenea, apoteotic, prin microrecitalul la fluier și taragot al artistului Dorin Filip, fratele autoarei. A urmat un festin găzdesc, cu mult biușâg de mâncare și băutură, care-l onorează, în primul rând, pe domnul primar Vasile Mihalca, dar și pe vrednicii săi consăteni.

Știind cu toții că și în acele vremuri (secolele XVIII - XIX) serviciul religios se oficia exclusiv în limba slavă, ca limbă de cult și de cancelarie, iar poporul nu înțelegea nimic, spunând că „popa a bosgorodit orice pe acolo, de unul singur”, pictura era menită să suplinească și să lumineze mesajul religios, hristic, cu credința că astfel se va mântui.

Tăria de credință a poporului provenea și din această complicitate între pictor și enoriaș, căci mai de fiecare dată, chiar dacă pictorul avea puțină școală, el provenea tot din mediul rural, găsind expresivitatea de înțelegere și de transmitere a narațiunii biblice; o relație biunivocă, deci curată și asumată reciproc. 

Câștigătoare atât a unei burse „Nicolae Steinhardt” a eparhiei maramureșene, cât și a unei burse de publicare a tezelor de doctorat, inițiat de către Editura Mega, Cluj-Napoca la care a apărut și cartea, chiar dacă dr. Dumitrița Daniela Filip și-a propus ca acest demers intelectual să fie doar un început, în asentimentul tuturor cred că cei mai câștigați suntem noi, beneficiarii acestei cărți insolite și deosebite.

Iată de ce era nevoie de o astfel de carte, care să ne lumineze taina icoanelor, picturilor, ca să vedem mai bine, să privim sau doar să scrutăm cerul - ferestrele către cer, către Rai.

Felicitări, mulțumiri și o sinceră reverență pentru o astfel de izbândă!