La balamuc, birjar... la balamuc!

Directia pentru Protectia Copilului, prin definitie, este institutia care se ocupa de problemele copiilor institutionalizati. Specialistii care lucreaza acolo ar trebui sa fie persoane cu vocatie spre asistenta sociala. Institutia este bugetara, salariile personalului le suporta contribuabilul. In cadrul Directiei exista Serviciul de Adoptii, „felie” al carei sef este Lavinia Orzac. Serviciul respectiv este foarte important, chiar daca ne referim numai la scandalul general al adoptiilor. Conducatorul Serviciului si subordonatii ar trebui sa fie modele de comportament, de o moralitate impecabila, profesionisti in domeniu si persoane sensibile. GAZETA de Maramures a intrat in universul copiilor institutionalizati in urma cu mai multi ani. De atunci, traim drama acestor copii acasa, la serviciu, oriunde si oricand. Putem fi acuzati de orice, impresiile noastre raman aceleasi. Suntem sensibili la subiectele cu si despre copiii institutionalizati. Recent, am primit o informatie ce ne-a scos din „uitare”. Nu era vorba de copii in mod direct, ci de cei platiti de la buget sa aiba grija de sufletul lor. „Sunt persoane care au functii de conducere si lucreaza in mai multe locuri!”, a fost pontul primit. Persoanele in cauza sunt Lavinia Orzac si Augusta Mos. Prima, asa cum am spus, este la Adoptii, Mos lucreaza la serviciul de Evaluare. Cazul lui Mos este mai simplu si a fost lamurit. In schimb, Orzac lucra 20 de ore pe saptamana la un ONG. In fiecare zi, cate patru ore preda (nu are importanta ce) in cadrul Organizatiei neguvernamentale. Am plecat sa verificam. La ONG-ul in cauza, am primit confirmarea. „Da, a lucrat la noi pana in luna februarie, cate 20 de ore pe saptamana. Un an!”, a spus seful ONG-ului. La Directie, au fost depuse multe reclamatii potrivit carora cele doua doamne nu sunt de gasit, ca sunt pe teren… Orzac a refuzat sa vorbeasca cu noi la telefon. Intr-un mod dur, nejustificat, a spus ca nu vorbeste decat daca are aprobarea directorului. In ziua urmatoare, ne-am prezentat cu o cerere potrivit Legii 544, catre conducerea DPC. Am solicitat aprobare sa vorbim cu Orzac. Cererea a fost inregistrata si am primit acordul directorului Nicolae Boitor. Acesta ne-a dus la biroul lui Orzac si i-a spus acesteia ca poate discuta, poate raspunde la intrebarile noastre. Reproducem dialogul pentru care Orzac a facut plangere la Politie. A spus ca am agresat-o verbal si chiar fizic. In biroul lui Orzac erau toti subordonatii ei. Nu ne-a permis accesul in birou, ci ne-a scos afara intr-un hol minuscul. Sarcastic, ne-a spus ca in birou sarbatoresc ziua cuiva. „Sau nu avem voie?”, a intrebat ea, desi noi nu am spus nimic. „Ce doriti? Poftiti!... (am intrebat ce program are, unde lucreaza, cum, pe un ton normal). Asa cum am spus si la telefon, conform Codului Muncii, am dreptul sa lucrez in alta parte, daaa… In intervalul… nu cred ca trebuie sa va spun dumneavoastra (a inceput sa ridice vocea). Exista hartii ca, daca am lipsit vreo ora de aici, tot a doua sambata am lucrat la Directie. Eu am cerut zile si ore libere. Am recuperat, cred ca este echitabil”, a spus Orzac cu o voce stridenta, nervoasa. Noi eram calmi. Orzac a inceput sa vorbeasca foarte tare, deoarece noi nu intelegeam cum se compenseaza orele lipsa. Am rugat-o sa ne spuna in ce perioada lipsea. „Nu, nu am ce sa va spun” – Orzac. „Ati lucrat patru ore, cinci zile pe saptamana. Vreti sa spuneti ca puteti recupera 20 de ore lucrate saptamanal?” – GAZETA. „Da’ cine sunteti dumneavoastra sa va spun?” – a strigat Orzac. In acest moment, recunoastem ca am ridicat si noi vocea. Doar atat. „Cine sunteti dumneavoastra, sa ne intrebati cine suntem?” – GAZETA. „Ma luati la rost!”, striga Orzac. „Nu va luam la rost” – GAZETA. Noi i-am spus ca am purtat o discutie telefonica in care a cerut acordul directorului, pe care l-am adus. „Nu am ce sa va spun! La revedere!”, a strigat Orzac si a intrat in birou trantindu-ne usa in nas. Recunoastem ca am deschis usa biroului si am continuat sa discutam. Eram intr-o institutie publica. I-am spus lui Orzac ca, daca ar fi lucrat la firma sotului, ar fi putut face gestul cu trantitul usii. Fiind la Directie, lucrand pe bani publici, ar trebui sa ne spuna cum compensa cele 20 de ore (am aflat ulterior ca salariile cumulate de Orzac se ridicau la cateva zeci de milioane de lei). A strigat de nu se mai intelegea nimic. „Dumneavoastra va bazati pe niste suspiciuni, pe niste barfe!” a strigat Orzac. „Ne bazam pe niste declaratii (si am accentuat)!”- GAZETA. „Vreau sa vad si eu declaratiile respective” – Orzac. I-am spus ca ne poate ameninta, cum a mai facut-o cu alta ocazie. „Cu ce drept ma luati la intrebari?”, striga Orzac. „Ne-ati cerut aprobarea directorului. Am adus-o, dar... Sunteti singura persoana in acest judet care ne-a cerut asa ceva, in acest fel” – GAZETA. „Extraordinar… Vai, vai… Vreti sa luati bani de pe mine sau ce vreti?” striga Orzac. „Nu am inteles. Am cerut noi bani?”- Gazeta. „Nu! Ce vreti? Am declarat, nu mai am nimic de declarat. La revedere!”, Orzac a trantit nervoasa din nou usa biroului. Cum am ajuns reclamati la Politie! Am incercat sa aflam informatii publice si am discutat pe o tonalitate mai ridicata in conditiile in care Orzac striga la noi. Ca la balamuc. A spus ca am agresat-o verbal si chiar fizic. Din acest motiv a depus o plangere la Politie. Mai solicitam inca o data Directiei o lista cu toti cei care lucreaza in mai multe locuri. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro