La a 70-a aniversare TEATRUL „AURELIU MANEA” TURDA

Paul Antoniu

În prima seară s-au ținut discursuri omagiale, am primit cîte un consistent program de sală (cu toate premierele din toate stagiunile), medalii și diplome de excelență, iar invitații speciali din alte teatre (Tg. Jiu, Lugoj, Sibiu, Baia Mare ș.a.) au prezentat mini-recitaluri diverse (mu­zicale, poezii și... step), spre încîntarea spectatorilor și oficialilor (în primul rînd Primarul municipiului - Cristian Octavian Matei și Cătălin Grigoraș - managerul teatrului), desigur. În intervenția mea nonpoetică le-am mulțumit sincer pentru excepționala organizare și primirea întrutotul spe­cială, cu crini imperiali în imense vaze pe treptele de la intrare, iar în holul cel mare luminat feeric, cu fotografii de mărimi considerabile din spectacolele mai vechi sau mai recente. Pe mesele înflorate de pe lîngă pereți, șampania răcoroasă ne ducea pe toți în dulci ispite.

Pentru mine, cei 7 ani (1962 - 1969) jucați și trăiți pe scena turdeană, am recunoscut în fața tuturor c-au fost o adevărată Academie teatrală, amintindu-mi cu mare emoție de marii Maeștri, în regia cărora am interpretat roluri importante în spectacole memorabile. I-am numit doar pe cîțiva: Val Mugur - Artist al poporului, Dan Alexandrescu, V. T. Popa - Director Artistic la Teatrul Național din Cluj (dar și la Turda cîteva stagiuni), Vin­tilă Rădulescu - Artist emerit, Cons­tantin Anatol - Director artistic la teatrul din Tg. Mureș. Majoritatea spectacolelor acestora le-am jucat și pe scena clujeană, mai ales pe cele în care jucau și colegii noștri (colaboratori) de la Teatrul Național. Întru cinstirea memoriei iluștrilor mei dascăli-Acade­micieni, la final le-am cîntat - la muzicuță! - Gaudeamus igitur, dim­preună cu toți spectatorii. Cu urarea „SĂ TRĂIȚI CÎT TRICOLORUL!” rostită la finalul-final am ridicat sala-n picioare. Mi-am încheiat intervenția (după minirecitalul de poezie și... amintiri) citind cu glas poticnit, următorul mesaj al bunului rămas: „Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri / Și niciodată n-or să vie iară...”. Aceste celebre versuri îmi revin în minte de fiecare dată cînd pașii, sau doar gîndurile mi se-ndreaptă spre TEATRUL visurilor mele.
Timp de șapte prea frumoși ani ACOLO mi i-am petrecut! Teatrul
mi-a fost casa, colegii de scenă și de-o seamă cu mine mi-au fost frați, iar cei din alte generații - buni părinți și buni sfătuitori într-ale profesiei. Prin vreme viața ne-a împrăștiat pe alte meleaguri sau prin pulberea de stele. Eu însă am purtat cu mine, pînă azi, dorul și amintirile nepereche legate de bine­cu­vîntații ani de-atunci. Rolurile jucate sub măiastra îndrumare a unor mari regizori (cei numiți mai sus) mi-au marcat pentru totdeauna profesia.

Am părăsit, la nevoie, acest teatru în plină glorie și-l regăsesc, iată, la fel, în ciuda asprelor vremuri pe care le trăim. Șapte ani (1962 - 1979) din cei 70 pe care-i împlinește acest teatru în aceste zile, am fost și eu AICI! Ecoul pașilor mei parcă-l mai aud și-acum pe scenă și-al glasului meu în sală. Și la plecare ca la sosire voi mai săruta pragul cabinei mele numărul doi, ca semn al bunului rămas.

Mulțumesc din suflet celor care mi-au oferit acest vrăjit prilej de-a mai face cîțiva pași pe scena tinereții mele.
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT
rostesc din tot sufletul pentru Teatrul Municipal „AURELIU MANEA”, pentru slujitorii lui devotați și pentru cei care, cu evlavie, îi calcă pragul.
La toți cei de față
Vă mulțumesc recunoscător și SĂ TRĂIȚI CÎT TRICOLORUL!