Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Klaus Iohannis începe campania pentru turul doi al alegerilor cu o vizită în Maramureș
Președintele Klaus Iohannis a ales Maramureșul pentru prima zi a campaniei pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. E un semnal important pentru maramureșeni, care l-au votat masiv în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Potrivit datelor oficiale, peste 40 la sută din maramureşenii care au mers duminică la vot l-au ales pe candidatul PNL, președintele Klaus Iohannis, în vreme ce candidatul PSD Viorica Dăncilă a reușit să adune doar circa 20 la sută din voturile locuitorilor din Maramureș prezenți la vot.
Este o victorie importantă pentru PNL, partid care începând cu alegerile europarlamentare din luna mai a devenit principala forță politică din Maramureș.
După rezultatele obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale, organizația PNL Maramureș se află în primele 10 organizații liberale din țară, cu scoruri de peste 40 la sută la acest scrutin.
„Este a doua victorie electorală într-un singur an pentru PNL Maramureș, o victorie binemeritată, prin care am demonstrat că suntem cea mai puternică forță politică din Maramureș. Acest vot a reconfirmat faptul că PSD Maramureș reprezintă deja trecutul, un trecut la care maramureșenii nu mai vor să se întoarcă. Le mulțumesc maramureșenilor că au încredere în noi și le promit că nu îi vom dezamăgi și că faptele vor vorbi în locul nostru”, a declarat președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Pentru următorul tur al alegerilor prezidențiale, liberalii maramureșeni sunt mobilizați și pregătiți să obțină rezultate cel puțin la fel de bune ca în primul tur.
Cât mai multe întâlniri
cu cetățenii
Strategia președintelui Klaus Iohannis pentru cel de-al doilea tur al alegerilor vizează numeroase întâlniri directe cu cetățenii, în toate regiunile țării.
„Împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului. Și doar împreună vom reuși să câștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor”, a explicat președintele Iohannis strategia sa.
De asemenea, candidatul PNL la președinție a explicat și de ce nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă înainte de turul doi al alegerilor: „Nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”.
„Nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori”.
Klaus Iohannis