Jurnal de front

Dupa ani de conflict atenuat cu palestinienii, israelienii sunt usurati sa aiba de-a face cu un inamic mai clasic, scrie Etgar Keret, unul dintre tinerii autori cei mai cititi in Israel. Articolul semnat de el a aparut, recent, in cotidianul american The New York Times (citat de Rompres), si este preluat de ultima editie a saptamanalului francez Courrier International, sub genericul „Orientul Mijlociu: scriitori in razboi”. “Ieri, i-am chemat pe angajatii firmei de cablu pentru a-i mustrului. In ajun, un prieten mi-a povestit ca i-a chemat, ca s-a ratoit putin la ei si i-a amenintat ca renunta la ei si se aboneaza la satelit. I-au propus imediat o reducere de 50 de shekeli pe luna (circa 9 euro). „, trambita prietenul meu. Tipi cinci minute la telefon si economisesti 600 de shekeli pe an!” Pe interlocutoarea mea de la serviciul clienti o chema Tali. A ascultat fara sa cracneasca toate reprosurile si amenintarile mele, si, atunci cand am terminat, mi-a spus cu o voce calma si grava: „ Suntem in razboi. Sunt ucisi oameni. Cad rachete in Haifa si in Tiberiada, iar dumneavoastra nu va ganditi decat la cei 50 de shekeli ai dumneavoastra?>”. Exista un pic de adevar in cele spuse de ea, si lucrul acesta m-a tulburat usor. I-am cerut scuze imediat, iar nobila Tali m-a iertat imediat. La urma urmei, razboiul nu este cel mai bun moment pentru a se supara cu compatriotii. Razboi ca in vremurile bune In dupa-amiaza aceea, am decis sa testez argumentatia lui Tali pe un sofer de taxi incapatanat, care refuza sa ma ia in masina lui cu bebelusul meu pentru ca nu aveam scaun auto pentru copil. „Spuneti-mi, nu va este rusine?”, l-am interpelat eu, straduindu-ma sa fiu cat mai fidel cu putinta vorbelor lui Tali. „Suntem in razboi. Sunt ucisi oameni. Cad rachete in Haifa si in Tiberiada, iar dumneavoastra nu va ganditi decat la un scaun auto pentru copil?” A mers, iar soferul, incurcat, s-a grabit sa imi ceara scuze si m-a invitat sa urc. Odata aflati pe drum, a spus - atat pentru mine, cat si pentru el insusi: „ ”. Dupa ce a suspinat lung, a adaugat cu nostalgie: „. De atunci, cuvintele „” rasuna neincetat in mintea mea, si, brusc, vad acest conflict cu Libanul intr-o lumina complet diferita. Atunci cand incerc sa imi amintesc conversatiile pe care le-am avut, cu prieteni ingrijorati, pe tema acestui razboi cu Libanul, a rachetelor iraniene, a manevrelor siriene, a presupusei capacitati a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de a bombarda orice loc din Israel, chiar si Tel Avivul, imi dau seama ca, atunci, in ochii fiecaruia dintre ei exista aproape o mica licarire, un fel de oftat de usurare inconstient. Nu ca noi, israelienii, ne-am dori un razboi ori moarte, ori tristete, ci pentru ca tanjim dupa acele „vremuri bune de altadata”, de care vorbea soferul de taxi. Ne dorim ca un razboi adevarat sa inlocuiasca toti acesti ani epuizanti de Intifada, in care nimic nu a fost nici negru si nici alb, ci gri, in care ne-am aflat nu in fata unor forte armate, ci in fata unor tineri hotarati, ce purtau centuri cu explozivi. Niste ani in care ambianta de bravura incetase sa mai existe, fiind inlocuita de cozi lungi de asteptare in fata punctelor de control, de femei aflate pe punctul de a naste si de persoane in varsta suferind sub soarele coplesitor. Deodata, cu prima salva de rachete, noi am regasit acea senzatie familiara a unui razboi dus impotriva unui inamic nemilos, care ne ataca granitele, un inamic cu adevarat feroce, nu un inamic care lupta pentru libertatea si pentru autodeterminarea sa, nu un inamic care ne face sa baiguim si seamana neliniste in randurile noastre.Din nou, suntem convinsi de justetea cauzei noastre si reintram cu viteza luminii in sfera patriotismului pe care aproape il abandonasem. Din nou, suntem o tara mica inconjurata de inamici, care se lupta pentru a se salva, si nu o tara puternica, o tara cotropitoare obligata sa se lupte zilnic cu populatii civile. Prin urmare, este atat de uimitor ca suntem cu totii, tainic, un picut usurati? Dati-ne Iranul, dati-ne un pic din Siria, dati-ne cativa Hassan Nasrallah, si vom devora complet toate acestea. Nu suntem mai talentati decat altii atunci cand este vorba de a solutiona ambiguitati morale. Dar am stiut - intotdeauna - sa castigam un razboi, conchide scriitorul evreu. The New York Times