Jurnal american

In perioada 12-21 martie, Teofil Ivanciuc, ziaristul GAZETEI de Maramures, a fost invitat de organizatia ”Appalachian Studies” la o conferinta internationala. Cum vede un ziarist maramuresean SUA? La aceasta intrebare veti putea descoperi raspunsul in fiecare saptamâna in care va aparea câte un episod din serialul „Jurnal american”. Acesta este episodul final, in care voi descrie America asa cum am perceput-o la fata locului, unde am ajuns pentru a prezenta realitati dure si „dulci”, deopotriva, despre Maramures. Initial, tema speech-ului a vrut sa fie una referitoare strict la distrugerile padurilor din Muntii Rodnei, dar, ajuns in SUA, am modificat substanta ideii, pentru a o face mai permeabila pentru americani. Asa ca am prezentat Maramuresul ca pe o ”Appalachia pierduta”, aratând ca schimbarile care au afectat acea regiune americana, acum 50 de ani, au chiar acum loc in Tara Voievozilor. Muzeul lui Irwin Cultura Muntilor Appalachi, care se intind pe o lungime de 2.500 de kilometri de-a lungul estului Americii, cu inaltimi domoale (ca si Carpatii), a constituit pâna prin 1950 o entitate de elemente izbitor de asemanatoare cu cele ale Maramuresului. Am inteles asta, când am vizitat Appalachian Museum din Norris (Tennessee). Acolo, John Irwin (un impatimit din regiune) si-a construit de-a lungul ultimilor zeci de ani propriul sau muzeu. Muzeul lui Irwin este intins pe 9 hectare, adaposteste peste 30 de case si acareturi din lemn (cioplite ”ca pe la noi”) si mai contine un grup de hale de expunere unde sunt dispuse zeci de mii de obiecte, incepând de la razboiul de tesut, la cazanele de cupru (pentru whisky, iar nu palinca), de la moara pe apa si pâna la obiectele cele mai marunte de uz casnic. In competitia cu scepticismul, Irwin a invins: primeste anual 300.000 de vizitatori si incasari cât aproape toate muzeele României la un loc! O data, pentru ca Appalachia traditionala nu mai exista decât in muzeul sau, si apoi, pentru ca stie cum sa-si prezinte marfa... Salvarea Maramuresului traditional Asadar, conferinta mea a pornit de la ideea paralelismului Maramures-Appalachia, prezentând in fata unor americani uluiti câteva obiecte aduse din Maramures (tesaturi, vase, palinca) si un teanc consistent de poze. Am vazut in ochii lor mijind amintirile atât de pitoresti, dar duse pe vecie. Ei si-au reamintit vremurile când bunicii lor mulgeau vaca, faceau fân, dansau in sopron duminica, preparau pâine de casa in cuptoare sau coborau lemne din padure cu caii. Apoi le-am aratat schimbarile tragice prin care trece acum Maramuresul, globalizat cu o viteza care nu duce la nimic bun, schimonosit de avalansele de manele, plasticuri, chinezarii, kitch-uri si cultura banului. Le-am povestit americanilor cum vad eu salvarea unei particele din Maramures, pentru a nu ajunge a fi vazut doar in muzee si fotografii, ca si Appalachia pierduta. Si am fost inteles; am invins! In viitorul nu foarte indepartat se vor vedea roadele a ceea ce am conceput acolo. Bazele salvarii Maramuresului au fost puse. Speram astfel ca Maramuresul nu se va pierde in amalgamul pseudocivilizatiei de la periferia Europei si nu va fi distrus total de agroturismul agresiv si ultramaterialist. Maramuresul nu are voie sa moara! Teofil IVANCIUC