• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Noiembrie , 2007

Joc de pase in Consiliul Local

In data de 14.07.2006, in Consiliul Local Baia Mare s-a votat cumpararea a inca 2000 de actiuni de la FC Baia Mare pentru suma de 2 miliarde lei vechi. Problema a aparut cand 3 din cei 4 consilieri locali care erau actionari privati ai FC Baia Mare au votat si ei pentru sustinerea investitiei Consiliului Local Baia Mare in echipa. A fost deschis un proces prin care se denunta faptul ca, consilierii care erau si actionari ai echipei nu aveau voie sa voteze la sedinta. Conform Legii 215/ 2001 privind administratia publica locala, hotararea a fost declarata nula in instanta astfel ca, in prezent, practic, Consiliul Local a platit 200.000 lei pentru 2000 de actiuni ale clubului local de fotbal in mod ilegal. Zvonurile spun ca aceasta situatie in care consilierii care erau actionari ai clubului au votat pentru sustinerea echipei a avut loc si in Consiliul Judetean. Un grup de consilieri locali au inaintat o cerere prin care pretind ca votul din 2006 sa se repete, invocand argumentul ca a fost prezent un numar prea mic de consilieri (dat fiind faptul ca sedinta a fost extraordinara, convocarea nefacandu-se decat cu putina vreme inaintea sedintei). Acest lucru i-a fortat practic pe consilierii care erau si actionari ai FC-ului sa voteze. Daca votul se va repeta si hotararea din 2006 ramane valabila, FC ramane unde este acum: cu creditorii batand la poarta amenintata de faliment. Daca hotararea este anulata, consilierii care erau actionari in acel moment vor trebui sa plateasca cele 200.000 lei din buzunarul propriu. Dupa cum spunea unul dintre membrii Consiliului Local, ne vom afla intr-o situatie inedita, pentru ca banii vor trebui recuperati chiar si prin executarea celor 4 consilieri. Dar FC Baia Mare ramane in aceeasi situatie tragica. Solutia inaintata de unii consilieri ar fi validarea votului din 2006 si cumpararea de noi actiuni, astfel incat datoriile urgente de aproximativ 200.000 de lei ale clubului sa fie platite cat mai repede. Cele doua tabere Presedintele clubului, Petru Andronic, ne-a declarat ca exista un investitor dispus sa se implice cu 200.000 de euro, dar care nu vrea sa o faca inainte ca datoriile clubului sa fie platite. Dupa majorarea de capital care ar urma in caz ca datoriile vor fi acoperite, noul investitor va controla ceva mai mult de 30% din actiunile clubului. In acest moment, in Consiliul Local exista doua curente de opinie: unul sustine confirmarea votului din 2006 si suplimentarea sumelor pentru FC Baia Mare, astfel incat echipa sa fie salvata. Celalalt curent sprijina anularea votului din 2006 sau, cel putin, neacordarea unor sume noi echipei, sustinand ca FC Baia Mare este o societate comerciala aflata foarte aproape de faliment si ca ar fi o greseala investirea unor noi sume intr-o societate comerciala aflata aproape de colaps. Acest din urma curent aminteste de rezultatele celorlalte echipe baimarene care sunt organizate ca asociatii sportive si, totusi, cer mult mai putini bani de la municipalitate. Acestia vorbesc de sportivii cu performante nationale sau internationale mari, dar care primesc infinit mai putin decat o echipa din Divizia C. Fara indoiala ca fiecare din cele doua tabere are argumente valide care sa le sustina opiniile, dar intrebarea ce se va intampla cu FC Baia Mare ramane. Doresc totusi sa amintesc ca in tara exista mai multe echipe cu aceeasi forma de organizare ca a FC-ului, nu au profit si totusi sunt sprijinite cu sume considerabile de catre municipalitatile lor. E drept ca au si rezultate... George GINGUTA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.