• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Iunie , 2010

Jeni, votata in unanimitate la Sighet

* Conferinta atipica in PSD Sighetu Marmartiei. In loc de disputele si luptele interne specifice unei conferinte de partid, pesedistii sigheteni au dovedit unitate in cuget si-n simtiri. Eugenia Godja, primarul de Sighetu Marmatiei si presedintele PSD Maramures, a fost votata in unanimitate pentru functia de presedinte. Filiala muncipala PSD Sighetu Marmatiei a devenit o „mica Elvetie” politica. Recenta conferinta municipala a demonstrat ca in filiala pesedista sigheteana lucrurile stau exact pe dos fata de scena politica romaneasca: nu exista dispute si lupte pentru putere, tabere, tradatori si migratie. Organizatia are 1570 de membri din toate categoriile sociale, toate varstele si toate etniile care vietuiesc in Maramures. Dintre acestia, la finele saptamanii trecute, peste 300 de persoane au venit la Conferinta muncipala sa-si aleaga viitorul presedinte. Nu „chemati de pe strada” sa dea la numar ori la vot, ci invitati si informati cu privire la programul evenimentului. Eugenia Godja spune ca: „dupa pa-rerea mea, Conferinta Municipala a fost o reusita absoluta. Si cand fac afirmatia asta am in vedere cateva argumente. In primul rand prezenta la Conferinta. Am avut peste 300 de participanti (in sala au fost 250 de locuri, iar la balcon inca 50 si cu toate astea stateau oameni si in picioare in sala). Pe langa prezenta foarte multumitoare, care acoperea delegatiile desemnate in cadrul adunarilor de la organizatiile de partid din jurul sectiilor de vot, m-a impresionat si calitatea oamenilor prezenti. Foarte multi dintre oaspetii de la Baia Mare si Bucuresti au sesizat ca in sala erau oameni care au stiut pentru ce au venit, si nu au fost oameni luati de pe strada si bagati in Conferinta sa dea la numar, cum se intampla de multe ori la asemenea manifestari. A fost o atmosfera de lucru, dar in acelasi timp si de mare sarbatoare. Iar caracterul acesta festiv al Conferintei a fost dat dupa parerea mea de faptul ca am inmanat carnetele de partid tuturor acelora care incepand din aprilie 2010 au intrat in Organizatia PSD”. Desi partidul se afla in opozitie, numai filiala Sighet are 63 de noi membri, dintre care cei mai multi sunt tineri. Eugenia Godja spune ca acest lucru inseamna foarte mult, deoarece: „Niciodata n-am avut asa o deschidere a partidului si o intrare in partid de oameni tineri. Intre cei care au intrat sunt oameni din toate profesiile si as remarca faptul ca sunt foarte multi studenti. Iar acest lucru este imbucurator”. Conferinta a fost „atipica” pentru politica romaneasca si prin modul in care au decurs luarile de cuvant. Nimeni nu a injurat, nimeni nu a facut glume de prost gust. Eugenia Godja spune ca: „Eu am tinut intotdeauna ca un eveniment asa de important sa nu pice in derizoriu, sa nu se bagatelizeze. Iar ideea mea a fost pe deplin satifacuta, pentru ca toti cei care au vorbit, au avut un nivel de la care s-au adresat publicului ascultator, fiind intelesi foarte bine, chiar si in subtilitatile exprimate pentru a pastra o tinuta cuvantului. Au fost spuse si glume, glume de bun simt, glume care pleaca dintr-un umor pe care-l au oamenii destepti si oamenii care stiu sa comunice. Deci au fost lucruri care au ridicat conferinta la un nivel la care eu am apreciat ca trebuie sa se desfasoare. Dupa parerea colegilor mei de la Sighet a fost cea mai buna manifestare, iar eu cred ca au dreptate in afirmatie, pentru ca a doua zi, dupa conferinta, venind la serviciu, toata lumea mi-a spus ca trei ceasuri au trecut prea repede, si ne-am despartit prea usor”. Desi primarul de Sighet si presedintele PSD Maramures a avut un contracandidat, niciunul dintre cei prezenti in sala nu au votat impotriva ei. Godja spune ca a privit votul in unanimitate ca un gest de recunoastere si respect: „Eu n-am avut nicio emotie atunci cand din sala s-a mai ivit un concurent. De fapt chiar am indemnat lumea din sala sa se inscrie daca doresc sa intre in competitie. Ca aici este cadrul democratic. Nu a existat un termen pana la care sa se poata face inscrierile. Am lasat inscrierile pana in ziua conferintei, ca toata lumea sa auda despre ce e vorba. N-am avut nicio emotie pentru ca am stiut ca-s cea mai tare. Contracandidatul meu a fost Pop Gheorghe, de Sapanta. El de fapt, a stat si la masinatiunile care au incercat subversiv sa organizeze un plan pentru detronarea lui Jeni Godja. Pe mine nu faptul ca au gandit ca trebuie sa fiu inlocuita m-a deranjat, pentru ca sunt un om rational si stiu ca functiile nu sunt vesnice. M-au deranjat discutiile in absenta mea si inafara partidului pe la crasme. Daca erau oameni seriosi trebuia sa vina in partid sa spuna exact ca pentru motivele x, y, z, noi am considerat ca nu puteti sa mergeti mai departe sa girati functia de presendinte, noi avem un alt proiect, uitati care-i proiectul nostru, vrem sa ridicam partidul iar dumneavoastra vreti sa-l coborati. Si atunci intelegeam. Dar sa incerci miseleste si sa gandesti ca Jeni Godja nu-i bine sa fie in 2012 cand se fac listele. Am fost sigura ca acest Pop va primi o lectie cum si-a mai primit-o intr-o intalnire a Comitetului Executiv.”. In cadrul conferintei s-a facut si „curatenie” in filiala. Si, in locul celor care fac mai mult rau decat bine partidului au fost pusi oameni de valoare. De asemenea, au fost adoptate in unanimitate doua rezolutii: una care priveste retragerea sprijinului politic pana la excluderea din partid a tuturor acelora care vorbesc rau de colegi in alte medii decat in strcuturile organizationale ale partidului. A doua rezolutie priveste o normalizare a modului de percepere a cotizatiei: pentru oamenii de rand un leu, cei din Consiliul Municipal 10 lei, in Comitetul Executiv 20 de lei etc. „Eu n-am avut nicio emotie atunci cand din sala s-a mai ivit un concurent. De fapt, chiar am indemnat lumea din sala sa se inscrie daca doresc sa intre in competitie. Ca aici este cadrul democratic. Nu a existat un termen pana la care sa se poata face inscrierile. Am lasat inscrierile pana in ziua conferintei, ca toata lumea sa auda despre ce e vorba. N-am avut nicio emotie pentru ca am stiut ca-s cea mai tare” - Jeni Godja Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.