Jenant mișeilor! Vremurile se schimbă. Dar virtuțile?

Motto: „Ca însușire principală a omului, călugării ortodocși nu socotesc nici bunătatea, nici inteligența, nici dragostea, cre­dința, răbdarea, evlavia ori sfințenia, ci dreapta socotință, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca polimerii de bază.) În dreapta socotință intră, precis, tainic drămuite, şi bunul-simț şi înțelepciunea şi cumințenia şi voința adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuți nu e absolută - nici chiar adevărul -, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de ușor), ci şi de savante boroboațe şi sofisticate erori”- Nicolae Steinhardt.
Fiecare perioadă are specificul, valorile și vedetele ei. Au existat perioade în istorie în care curajul era cea mai apreciată vir­tute, altele în care înțelep­ciunea sau setea de libertate erau la mare preț. În vremea copilăriei noastre, bunul-simț era cea mai importantă parte a educației unui om. Dacă un om nu-și însușea minimele reguli de conduită și bun-simț, se considera că educația lui e ratată, pentru că nu are „cei 7 ani de acasă”. Astăzi, din păcate, ni se pare că diplomele, banii sau puterea pot compensa ceea ce ar trebui să dea cu adevărat măsura omeniei noastre. Aud foarte des că bunele maniere, bunul-simț, politețea nu sunt la modă. Că astăzi singurele virtuți apreciate sunt îndrăzneala (a se citi tupeul) și istețimea (a se citi șmecheria, capacitatea de a fi descurcăreț). Nici măcar cei crescuți cu etichetă nu mai consideră că respectarea ei își are rostul. A se vedea derapajul din familia regală britanică și scandalul iscat de cuplul Harry și Meghan. Dacă multe dintre generațiile trecute erau crescute să gândească, să trăiască și să înfăptuiască doar cu gândul la viitor, noi, cei de astăzi, trăim doar cu gândul la prezent.
Ne-am debarasat de trecut, iar viitorul nu ne interesează. Nu mai cernem deloc acțiunile noastre analizând ce vor însemna peste 5-10 sau 100 de ani. Și nimeni nu se întreabă ce va rămâne din prezentul nostru haotic în viitor? Câte dintre vedetele de azi vor conta peste 50 de ani? Câte dintre operele de azi vor trece proba timpului? Dar dintre clădirile ridicate acum? Dar dintre deciziile politice, vor rămâne vreunele în istorie?
Pentru că, dincolo de spoiala momentului și nebunia fiecărei perioade, cea care dă cu adevărat proba valorii este istoria. Cum va scrie istoria despre noi, generațiile de azi?