Jenant, miseilor! / Vremea lui „politically correct”

Ma amuza de fiecare data povestea cu inteleptii care intre doua usi „spre viata” si „prelegeri despre viata” ar alege-o intotdeauna pe cea de-a doua, mizând pe faptul ca prelegerile, teoriile si iluziile n-au cum sa dezamageasca la fel de mult ca si realitatea. In fond, poate au dreptate si cei care aleg o iluzie stralucita in locul unei realitati serbede si cei care prefera sa traiasca o realitate mediocra in loc sa aiba idealuri inalte. In ce ma priveste, asa cum am mai spus, cred ca, daca mediocritatea realitatii poate fi scuzata, cea a iluziilor n-ar nicio motivatie. Poate din cauza asta n-am suportat niciodata teoriile despre „masura”, „prudenta”, „pragmatism”, „realism” si „politically corect”. Stiu, o sa-mi spuneti ca excesele dauneaza. Si dauneaza chiar si in mituri. Stim cu toti ce a patit Midas care isi dorea sa transforme totul in aur si, mort de foame si de sete, s-a rugat sa fie scapat de darul sau. Numai ca, fara excese, in loc sa viseze ca sculpteaza muntii, Michelangelo s-ar fi multumit sa modeleze plastilina, Don Juan ar fi fost un sot gras si plictisitor ca si cei carora le punea coarne, Don Quijote si-ar fi aruncat armura si s-ar fi internat singur in ospiciu. Fara excese, omul ar sta inca pitit intr-o grota, de frica ca dorinta de „a vrea prea mult” sa nu-l arunce intr-o lume si mai intunecata. In mod ciudat, trebuie sa recunosc ca excesele au facut probabil cel mai mult rau omenirii. Dar, in acelasi timp, niciun lucru si niciun om care a ramas in istorie n-a facut-o pentru ca a propovaduit teoria cu „politically corect”. Ci pentru ca a crezut, a iubit si a vrut prea mult. Iar partea buna e ca usile pe care scrie „spre nebunie” si „prelegeri despre nebunie” duc in final in acelasi loc. Departe de mediocritate. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro