Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jenant, mişeilor! „Vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decât atâta”
„În trecutul nostru mulți oameni au suferit. Dacă suntem ceva, nu suntem prin biruința strămoșilor noștri, ci suntem ceva numai prin suferința lor. Toate puterile noastre nu sunt altceva decât jertfa lor, strânsă laolaltă și prefăcută în energie. Și unul dintre acești strămoși, mare, fiindcă a fost nenorocit și el, întro (într-o) clipă de supremă restriște, când i se zicea: lasă țara și du-te sub jug, el, Gheorghe Ștefan, din părțile unde luptă ostașii noștri la Oituz, a strigat: decât să plec pentru totdeauna de aici, «mai bine să mă mănânce câinii pământului acestuia». Au trecut trei veacuri de la 1650, când Gheorghe Vodă Ștefan spunea celor mai vechi această hotărâre a sa și față de care nici noi nu putem spune altceva decât: «să ne mănânce câinii pământului acestuia mai curând decât să găsim fericirea, liniștea și binele din grația străinului dușman». (Aplause)
Undeva, aici aproape, în codrii Vasluiului, este o bisericuță frumoasă de lemn de stejar, în care ai crede că s-au cuprins numai țăranii din vecinătate. În această bisericuță, acum trei sute de ani, Vasile Lupu, izgonit de tătari, s-a strâns cu familia lui și cu toți boierii, și a înălțat în fiecare zi de sărbătoare rugăciuni către Dumnezeu. Vremea a trecut, tătarii s-au dus, dreptatea fiind a lui Dumnezeu, care este creștin, bun și milos și dă biruința celui drept. Pe pământul curățit de hoarde, și astăzi încă în adâncul codrilor stă bisericuța de stejar, înfățișând în ea o învățătură așa de mare. Ea ne spune astăzi, când alte hoarde au năvălit granițele și ne-au călcat pământul nostru cel sfânt; în colțul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânța de credință, și vom vedea și noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine, și vom putea zice ca Petru Rareș, fiul lui Ștefan, că «vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decât atâta»”.
(Fragment din unul dintre cele mai puternice discursuri din istoria României, prin care Nicolae Iorga a mobilizat, în 1916, o țară îngenunchiată)