Jenant, mişeilor! / Vasul

E ciudat să vezi copiii cu ochi de bătrân obosit de lume. Iar el era ciudat rău. N-avea în privire nimic din bucuria nevinovată a unui copil care nu cunoaşte deloc lumea sau, dimpotrivă, o cunoaşte cu adevărat. Era serios, grav şi în fiecare seară îşi ruga stăruitor bunicul să-l înveţe câte ceva. Poate simţea că bunicul lui n-o să mai fie. Sau poate nu avea răbdare până când va putea să citească cartea cu coperţi negre şi groase de pe noptieră. I se părea că numai acolo şi în mintea bunicului său se află tainele acestei lumi. Şi că, fără ei, nu le-ar descifra niciodată.

Rând pe rând, bunicul îi spuse despre toate, dar erau întrebări la care răspunsul îl aştepta numai în carte. Acum era seară şi, uşor adus de spate, mai palid în lumina lumânării şi abia vorbind, bunicul îi pregătea ultima lecţie: „Îţi mai spun o poveste. Ultima. Se zice că un bătrân călătorea cu ucenicul lui pe mare. La un moment dat, tânărului i s-a făcut sete şi s-a rugat de bătrân să-i dea puţină apă. Bătrânul s-a aşezat la rugăciune, apoi i-a spus tânărului să ia cu vasul apă din mare. Cu îndoială, tânărul a dus vasul la gură. Apa nu era sărată. Era dulce şi rece. Bucuros, după ce a băut, şi-a mai luat un vas. „Ce vrei să faci cu el?”, l-a întrebat bătrânul. „Vreau să am pentru mai târziu, când îmi va fi din nou sete”.

Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns: „Nu-ţi trebuie, Dumnezeu e aici şi pretutindeni”.

Peste puţin timp, bătrânul s-a stins. Iar băiatul a uitat poveştile lui. A uitat că în vas trebuie să ne punem pentru mâine numai credinţă, încredere şi nădejde. La un moment dat, cu ochii mai obosiţi şi mai trişti decât atunci, s-a întors la casa bătrânului. Privind mobila plină de praf, şi-a amintit de carte şi de îndemnul bunicului că acolo va găsi mereu răspunsul pe care îl caută şi regulile după care trebuie trăită viaţa. Grăbit, a deschis cartea. Frenetic răsfoia paginile, dar nicăieri nu era scris nimic. Era nervos, frustrat, se simţea trişat. Cu capul în mâini, a început să plângă. Deodată şi-a ridicat capul zâmbind: singura regulă e să nu urmezi niciuna. Poate doar să arunci uneori apa din vas.