Jenant, mişeilor! / Unde ne e omenia?

„A împărtăşi cu toată făptura ta o credinţă şi a rămâne în acelaşi timp un om întreg este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întâlnim decât jumătăţi de oameni, sferturi şi câtimi de oameni. Unii din ei, excepţional de bine înzestraţi, alţii, înfriguraţi de o mare dorinţă de bine – dar nimeni nu e om întreg, liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu o dreptate mai largă. Cât entuziasm nu se cheltuieşte, câtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, când te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decât firmituri.

„Oamenii de sută” ai lui Vasile Pârvan nu sunt decât nişte oameni mutilaţi, aceşti oameni cărora le lipsesc ochii, sau creierul, sau inima. Nu există om întreg mediocru. Numai sferturile de oameni pot fi mediocri. Lipsa de omenie a lumii moderne se datorează tocmai faptului că e cârmuită de sferturi de oameni. Foarte bine intenţionaţi, câteodată; dar niciodată oameni întregi. Ceva mai grav şi mai deprimant; lumile care se aşteaptă, lumile noi pe care le visează atâţia însetaţi de dreptate – tot de asemenea oameni mutilaţi - sunt visate şi pregătite. Va veni într-o zi un vizionar cu cap şi fără inimă, sau cu braţe şi fără ochi şi ne va da o lume nouă. O lume cu sânge şi lumină, sau numai cu pietre, ori numai cu fier. Din care vor lipsi foarte multe lucruri bune, fireşte, lucruri bune care ar fi putut să nu lipsească. Ar fi putut, dacă în loc de mutilaţi, lumea viitoare ar putea fi făcută din oameni întregi. Astăzi ţi se cere, cel dintâi, să renunţi la ceva: la cap, la inimă, la ochi, la braţe. Nimeni nu te vrea întreg, aşa cum eşti. Oriunde te-ai îndrepta, ţi se cere o prealabilă mutilare. Dacă vrei să visezi o lume nouă, cu anumiţi oameni, eşti acceptat cu condiţia să-ţi scoţi ochii, sau să-ţi înfunzi urechile. Eşti dator să vezi o anumită culoare – sau, dacă nu, să nu vezi nimic. Cum va fi lumea nouă pe care ne-o urzesc aceşti oameni, nu e greu de ghicit” – Mircea Eliade.