Jenant, mişeilor! / Un ţăran

Ţuţea spunea că „o căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii”. Şi, asemeni lui, cred că salvarea acestei ţări va veni tot de la ţăranul autentic şi valorile lui.

Scriind povestea ţăranului simplu din Bârsana, venerat de marele Mircea Vulcănescu, mi-am dat seama că, modul în care ne raportăm la sat, ţărani şi valorile sale este un barometru al sănătăţii nostre morale şi spirituale. Iar imaginile cu ţărani umiliţi de demnitari, cu agricultori arşi de soare veniţi să protesteze la capitală împotriva domnilor care nu le dau subvenţii, cu ciobani îngenunchiaţi de legi şi cu sate tot mai îmbătrânite şi mai pustii, arată că suntem un popor suferind.

Odată cu lumea satului şi imaginea ţăranului autentic, am uitat toate valorile prin care ţineam în „şah” imperii: credinţa, dârzenia, cinstea, curajul, înţelepciunea, bunătatea, respectul pentru cuvântul dat şi pentru ceilalţi.

Am călătorit cu toţii, pe întreg globul, am învăţat limbi străine, putem afla, de pe google, orice, avem tehnica, informaţiile şi perspectivele la care bătrânii satului nici nu visau.

Dar nu ştim, nici măcar în parte, ce ştia un băciuc din Maramureşul Istoric care a călătorit în întreaga sa viaţă doar la Sighetu Marmaţiei şi poate la Vişeu: nu mai ştim să definim noţiunea de Om. Nu mai ştim să fim, să recunoaştem şi să devenim Oameni adevăraţi.

Aceşti ţărani autentici, smeriţi şi totodată demni, ştiau să citească dincolo de şabloanele lumii moderne şi să nu se lase păcăliţi niciodată de moda vremurilor, nici de politicieni, nici de greutăţile trecătoare, nici de forţa aparent invincibilă a unor stăpâniri. Ei ştiau că toate acestea sunt trecătoare şi că, dincolo de moarte, rămâne o cruce de lemn şi amintirea unor fapte bune. Şi, uneori, un nume care devine legendă şi simbol al înţelepciunii.