Jenant, mişeilor! / Un manual

Mi-a plăcut mereu să cred că şcoală, vine de la „a scula”. N-am cercetat dacă din punct de vedere etimologic e aşa, dar ştiu că şcoala trebuie să trezească conştiinţe, să deştepte mintea şi dragostea pentru cunoaştere, să înalţe spiritul şi conştiinţa.

În plină dezbatere despre cât sunt de stresaţi copiii la şcoală, despre uneltiri ale părinţilor sau elevilor vizavi de schimbarea unor profesori prea severi, care le stresează pruncii şi despre şcoala la domiciliu, mi-a căzut în mână o carte de citire din 1927, pentru clasa a IV-a.

Cartea nu are grafica şi pozele manualelor de azi şi reuneşte mai multe materii: citire, istorie, botanică, religie etc. Pe lângă informaţii de bază, cuprinde povestioare cu tâlc, din care copiii pot învăţa ce înseamnă respectul, curajul, cinstea etc, dar şi informaţii utile legate de igienă, păstrarea alimentelor, curăţarea locuinţei.

Mă gândeam dacă, pe atunci, vreun părinte grijuliu se plângea că dascălul îi stresează copilul cu prea multă materie. Nu cred. Şi asta pentru că, între primele lecţii din carte este o povestioară legată de respect.

Citind-o, am înţeles mai bine şi un episod cu istoricul Vasile Pârvan.

Tatăl lui Pârvan a venit într-o bună zi la universitate, să vadă cum se descurcă feciorul său. Bătrânul s-a aşezat în ultima bancă, s-a ridicat împreună cu toată grupa de studenţi la intrarea profesorului, apoi s-a aşezat când profesorul le-a permis acest lucru. Vasile Pârvan a rămas însă în picioare. El aştepta semnul de la tatăl său ca să se aşeze. Habar n-am cum arată astăzi manualele de clasa a IV-a dar, cu siguranţă, lecţia respectului lipseşte.