Jenant mișeilor! Tupeul de a falsifica istoria

În timp ce îi rupeau în bătaie pe „dușmanii poporului”, „eroii fostei securități” se temeau to­tuși. Nu de Dumnezeu, fiind atei, ci de istorie. Se temeau că istoria de mâine o să-i judece și o să restabilească adevărul, despărțind eroii de oportuniști și torționari. De aceea, aveau obsesia de a le striga victimelor că nu le vor lua doar viața, ci și privilegiul de a rămâne în istorie ca eroi, pentru că ei vor falsifica istoria, iar „tâmpiții de mâine” o vor învăța așa, sucită. Noi, „tâmpiții de azi”, am făcut exact cum au prevestit călăii de ieri. Adevărații eroi ai comunismului s-au stins neștiuți și umiliți. Pentru plata indemnizațiilor lor și a urmașilor lor, România nu a avut niciodată destui bani. În schimb, pentru îndestularea foș­tilor securiști, da. Nu am avut nici conștiință să le ridicăm monumente sau măcar să le ascultăm poveștile pentru ca, „tâm­­piți” fiind, să nu repetăm istoria. Sunt încă sute de locuri în țară în care cei care s-au opus regimului au fost uciși fără sentințe, noaptea, și îngropați ca niște câini. „Ultimii mohicani” care continuă să caute adevărul și trupurile eroilor o fac mai mult pe cheltuiala proprie și din donațiile unor asociații. Statul nu are astfel de obiective. Fosta închisoare Pitești, în care s-a derulat cumplitul experiment al reeducării, era să se transforme în mall. Din nou o inițiativă privată și niște oameni de suflet au salvat-o. Statul a dormit. Acolo, la Pitești, unde a fost mormântul studențimii române, autori­tățile n-au fost în stare să ridice nicio troiță pentru foștii deținuți politici. În schimb, acum s-a ridicat un astfel de monument în Cimitirul eroilor pentru „eroii din Securitate”. Ce a urmat? O avalanșă de comunicate de indignare și oroare, pe bună dreptate. Dar, din păcate, doar atât. Într-un stat cu adevărat european, toți responsabilii din insti­tuțiile publice implicate și-ar fi înaintat demisia, era să zic „de onoare”. În România nu e nevoie, pentru că așa cum prevesteau securiștii, „tâmpiții” de azi nu-și mai cunosc istoria. Anticomunistă fiind, sunt împotriva oricăror măsuri represive. Dar pe toți politicienii și oficialii de azi i-aș obliga la o altfel de „pedeapsă”: să citească cartea lui Bordeianu despre „Reeducările comuniste”. Poate așa ar înțe­le­ge termenul de erou. Aș încheia creștinește, cum ar fi făcut-o adevărații eroi ai rezistenței anticomuniste cu „Iartă-i, Doam­ne, că nu știu ce fac!”. Dar tare mi-e teamă că știu foarte bine ce fac și, mai mult, o fac dinadins.