Jenant, mişeilor! / Trepte

În zilele noastre se vorbeşte foarte mult despre succes şi treptele lui. Există o adevărată industrie a „succesului”: cărţi, filme, lecţii, cursuri. Numai că, niciuna nu-ţi spune esenţialul: succesul, singur, nu înseamnă nimic.

Cum spunea Dan Puric, importante nu sunt treptele succesului, ci treptele împlinirii sufleteşti.   Iar prima treaptă, şi poate singura, pentru ambele „obiective”, este să-ţi doreşti cu adevărat.

Se spune că a fost odată un băiat care îşi dorea să găsească secretul succesului. Într-o zi l-a căutat pe un înţelept care locuia sus în munţi.

S-a dus în coliba lui şi l-a întrebat: „Înţeleptule, poţi să-mi spui care este secretul reuşitei în viaţă?” Înţeleptul a tăcut pentru o vreme. Apoi l-a condus pe tânărul nostru la un râu din apropiere. Au înaintat prin apă până când capul tânărului a fost în totalitate acoperit de apă. Băiatul se lupta să îşi ţină capul deasupra apei. Spre surprinderea lui, bătrânul nu încerca să îl ajute. Dimpotrivă, îi ţinea capul sub apă. După câteva momente, bătrânul l-a scos din apă şi au plecat înapoi spre colibă. Odată ajunşi acolo, înţeleptul

l-a întrebat ce îşi dorea cel mai mult în timp ce se afla sub apă.

Tânărul i-a răspuns răstit: „Bineînţeles că îmi doream să respir, bătrân nebun!” Înţeleptul i-a replicat îndată: „Fiule, dacă îţi doreşti succesul pe atâta cât îţi doreai să respiri, atunci ai aflat care este adevăratul secret al succesului.”

Succesul este o chestiune de alegere. Dacă ai suficiente motive, nu este nimic să nu poţi face!” Poate că România postdecembristă din cauza asta n-a putut urca treptele succesului financiar, moral, social, cultural. Pentru că nu şi-a dorit cu adevărat. Pentru că şi celor care ne-au condus şi nouă, românilor, ne-a fost totuna dacă urcăm treptele sau rămânem jos. Şi-apoi, mai e ceva: când urci scara invers, trebuie să suporţi nu doar urcuşul, ci şi criticile celor care coboară.