Jenant, mişeilor! / Trădătorilor!

Dragii mei mişei,

V-am promis să nu vă mai scriu. Şi mă ţin de cuvânt. De data asta vă acuz. De trădare. Nu, nu vă uitaţi în jur. Despre voi e vorba. Despre toţi cei care aţi jurat să vă puteţi toată puterea şi priceperea pentru propăşirea materială şi spirituală a Neamului românesc. Voi cei care vă întoarceţi la popor numai atunci când interesul propriu o cere, voi cei care încercaţi să ne convingeţi că jocul vostru scârbos pentru putere este războiul nostru pentru mai bine, voi toţi, pedelişti, pesedişti, liberali sau udemerişti care strigaţi „abuz” numai atunci când îl comit alţii şi numai atunci când alţii vă înlocuiesc în funcţii.

Aplicând aceleaşi metode, v-aţi lăfăit în fotolii şi v-aţi pregătit, hapsâni, să înfulecaţi ciolanul. Atunci nici unul n-aţi strigat că ar fi vreun abuz. Acum, schimbaţi din funcţie, vă amintiţi de lege şi popor. Nu râdeţi, useliştilor! Teoria nu vă exclude. Dimpotrivă. După ce aţi strigat că poporul are nevoie de linişte, provocaţi crize peste crize şi încercaţi să ne convingeţi că sunt bune, pentru că astea sunt ale voastre. De fapt, toţi vă meritaţi unii pe alţii, şi, din păcate, vă merităm şi noi.

Indiferent de slogane şi partide, de 20 de ani nu faceţi decât să înlocuiţi o mişelie cu altă mişelie, până când aţi trădat tot ce mai avea sfânt ţara asta.

Mi-e silă de nimicnicia voastră. Şi de prostia noastră. Şi mi-e ruşine că am ajuns să trăiesc într-o ţară în care procurorii se cercetează între ei, în care profesorii nu mai sunt în stare să-şi înveţe elevii să scrie corect numele ţării şi, în timp ce o Europă întreagă ne arată cu degetul, voi toţi pozaţi în fete mari, ignoraţi dezastrul şi susţineţi fără ruşine că nu aveţi nicio vină.

Aveţi. Şi nu justiţia voastră aservită, nici parlamentul plin de oportunişti, ci conştiinţa mutilată şi spiritul acestui Neam vă strigă azi că sunteţi nişte trădători.