Jenant, mișeilor! / Toate drumurile duc la sine

Cineva spunea că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot. Uneori, oamenii sunt ca şi butoaiele: de obicei doar cei goi vociferează şi încearcă să fie demonstrativi. De altfel, de ce ai vrea să demonstrezi ceva ce e evident? Un om deştept nu va spune niciodată despre sine că e deştept, un om frumos nu va încerca niciodată să-ţi explice cât e de admirat şi un om bun nu va face niciodată paradă din bunătatea sa.

În fond, cine îşi pierde timpul încercând să demonstreze că cerul e albastru, soarele strălucitor şi ză­pada albă? Numai că, în loc să-şi consume energia încercând să „umple butoiul” minţii şi sufletului, cei mai mulţi oameni îşi consumă energia încercând să convingă că au făcut-o. „Eu” a devenit cel mai folosit cuvânt din vocabularul lor limitat şi, fie că vorbesc de artă, istorie sau econo­mie, o cotesc cumva tot spre propria persoană. Viaţa publică a României e plină de personaje care au dobândit un soi de genialitate a egocentrismului. În fond, trebuie să ai un ego de dimensiuni gigantice pentru a reuşi să ajungi, din orice discuţie, tot la tine şi să-i pomeneşti pe ceilalţi doar ca să te scoţi pe tine în evidenţă.

La oamenii cu adevărat mari, lucruri stau exact pe dos: nu numai că nu se laudă niciodată, dar din modestie nici nu acceptă niciodată laudele celorlalţi. Ba mai mult, din pricina oamenilor „goi” care fac zgomot prea mare, cei care ar trebui să vor­bească, se ruşinează de „goliciunea” sufletească şi intelectuală a celor­lalţi. Şi, mânaţi de bun simţ, tac.