Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jenant, mişeilor! / Ţăranul, boierii şi risipa
Şi l-au învăţat. Mai târziu, ţăranul a fost trimis la Periprava cu intelectualii, pentru că „boierii” l-au învăţat să spună că e contabil şi putea proba cu cunoştinţele dobândite. Desigur, „boierii” de azi nu sunt intelectuali, deşi au studii şi nu se mai ceartă pe mâncare, ci pe „ciolan”.
Din când în când, îi mai opreşte câte un ţăran: „Boierilor, decât să vă certaţi, mai bine faceţi-ne digul”, sau „mai bine, daţi-ne medicamente”, sau „mai bine, reformaţi cu adevărat educaţia şi justiţia” sau „boierilor, decât să vă consumaţi energia încercând să ne convingeţi că o ducem bine, mai bine munciţi şi chiar o s-o ducem bine”. Numai că „boierii” îi ascultă pe „ţărani” doar când sunt filmaţi şi se „chinuie” să le rezolve problemele doar în direct, la TV. Oricum, n-o să calculeze niciodată, nimeni, câţi copii de „ţărani” ar fi putut trimite la studii, câte drumuri ar fi făcut, câţi oameni ar fi salvat, dându-le medicamente, câte case ar fi încă „în picioare” dacă făceau diguri sau câţi nevinovaţi erau liberi ori vinovaţi închişi într-un stat cu jusţie funcţională, toate, dacă ei nu şi-ar fi irosit energia certându-se pentru ciolan. Şi oricum, ar trebui să-i înveţe întâi pe ei cineva carte. Şi mai ales, bunul simţ. Jenant, boierilor!