Jenant, miseilor! / Tara surdo-mutilor

Tinea fruntea lipita de zid si se impingea cu atata putere in el incat aveam impresia ca vrea sa-si sparga capul. Dadea disperata din maini si plangea in hohote. Cred ca a stat in asa fel, in mijlocul bulevardului, vreun sfert de ora. Initial, am crezut ca cerseste, apoi, ca o fi vreo drogata sau betiva, apoi mi-am dat seama ca vad un om care «plange» din tot corpul. Si am incetinit pasul, s-o observ. In invalmaseala de pe trotuar, nimeni nu-i dadea atentie. Femeile grabeau pasul si intorceau instinctiv capul, barbatii priveau drept. Singurii copiii ii aruncau cate o ocheada pe furis, dupa care intorceau repede capul sa nu-i vada cineva. Ma asteptam ca tinerii de la terasa din apropiere sa strige ca sunt deranjati de la mica sueta de dupa-amiaza, ca o batrana miloasa s-o intrebe ce-a patit si sa-i intinda un servetel, ca un vecin sa cheme politia, revoltat de spectacol. Ma asteptam sa se intample ceva, orice. Dar lumea trecea pe langa ea fara sa se revolte, fara sa se intrebe, fara s-o observe. Suprinzator, mi se parea ca, cu fiecare om care trece, femeia plange tot mai tare si oamenii trec tot mai distanti si mai grabiti. Niciunul n-avea chef de problemele altora si niciunul n-avea chef sa-si strice dupa-amiaza cu o necunoscuta care se da cu capul de zid si plange. Daca traiam in alte vremuri, as fi gasit scuza fricii, a lasitatii, a terorii, a instinctului de conservare. Dupa Revolutie insa, ne-am transformat, incet, intr-o tara de figuranti. Romania a devenit un imens «carnaval», unde masca de sticla devine obligatorie. Ni se pare ca, nevazand, neauzind, nestiind, ne protejam de o realitatea gri si ca, grabind pasul, scapam de femeile care plang isteric pe bulevard. Nu conteaza ca la urmatorul colt vom intalni o alta femeie isterica, vom grabi din nou pasul. Important e sa nu te desprinzi de multimea de pe trotuar si sa nu «rupi randurile», oprindu-te sau intorcand privirea. Sloganul e clar: «nu vrem sa vedem, nu ne pasa». Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro