Jenant, mişeilor! / Strigătul mut al ipocriziei

Habar n-am dacă România şi-a găsit brand-ul de Ţară, dar cred că i s-ar potrivi foarte bine sintagma de Ţară a efectelor fără cauze. La noi, în niciun domeniu nu ajungem să vorbim de cauze, şi cu atât mai puţin să le eliminăm. Ne limităm la efecte, aparenţe şi ipocrizii. Cam aşa a fost şi în cazul elevului de la liceul vasluian care a leşinat la ora de religie în timp ce urmărea un film anti-avort: „Strigătul mut”.

Primul impuls al celor „politicaly corect” a fost să-l pună la zid pe profesorul de religie, pe motiv că traumatizează elevii. Iar ministrul laş, Adrian Curaj, s-a apucat să-şi dea cu părerea despre situaţii „nu prea inspirate”, „inspectorate care veghează”, „obiecte educaţionale” şi cireaşa de pe tort „impact emoţional nepotrivit”. Desigur, orice discuţie despre ministrul educaţiei ar trebui să se limiteze, după măgăria cu scoaterea istoriei din şcoli la „Curaj, dă-ţi demisia!”. Numai că mi-am dat seama că sunt mulţi care gândesc ca şi el. Care vorbesc de nonviolenţă, fluturaşi şi pace, pentru că habar n-au de realitate. GAZETA a participat ani buni la o astfel de campanie în şcoli, intitulată: „Pregătit să fiu părinte?”. şi sincer, domnule ministru, specialiştii noştri au prezentat de multe ori filmul „Strigătul mut”.

Vă garantez că niciun copil nu a fost traumatizat, pentru că filmul nu conţine nimic traumatizant, ci doar responsabilizator. Am văzut în schimb foarte multe tinere profund traumatizate de avorturile făcute la vârste fragede. ştiaţi că Maramureşul, de exemplu, e în top la mame minore? Asta nu vi se pare cu „impact emoţional nepotrivit”?

Abandonul copilului născut la 13-14 ani, abandonul şcolii, avortul cu impact fizic şi psihic devastator asupra unei adolescente nu vi se pare că ar trebui să dea de gândit „inspectoratelor care veghează” şi mai ales dumneavoastră, care sunteţi preocupat de „obiecte educaţionale”, când noi vorbim despre subiect, care e tânărul? Înţeleg, dintotdeauna e mai uşor să tratezi efectul, nu cauza. De la Revoluţie şi Mineriadă, e acelaşi scenariu care se repetă cu ritmicitatea unui blestem. Nu vorbim despre rezistenţa anticomunistă şi securitate pentru că poate fi traumatizant, nici despre Gulag, nici despre avort. Şi dacă vorbim, de vină sunt filmele de realitatea. Sincer, domnule Curaj, nu mă pricep la pedagogie, dar pot să jur că un copil neresponsabilizat şi crescut într-un glob de sticlă e mult mai traumatizat decât unul care cunoaşte realitatea şi acţionează în cunoştinţă de cauză.