Jenant, mişeilor! / Somnul naţiunii

O joi cu nori şi soare, în care, între discuţii şi alianţe politice, aleşii vechi şi noi şi-au amintit de Ziua Eroilor. Copiii încolonaţi cântă cântece patriotice, oficialii depun coroane şi câţiva bătrânei, tot mai puţini şi mai singuri, lăcrimează.

Am întrebat un copil prezent la manifestări ce înseamnă să fii erou. A răspuns cu candoare: „să joci într-un film de acţiune”. În aceeaşi zi, o mână de deţinuţi politici intrau în Închisoarea Sighet să-şi plângă morţii. La fel de singuri şi înlăcrimaţi. Pentru ei, erou înseamnă să joci un rol în propria viaţă şi mai ales în destinul ţării şi să pui acest ideal deasupra vieţii şi libertăţii.

Cine e vinovat că astăzi copiii cred că eroii sunt personaje de film, de poveste sau de mitologii? Noi toţi, evident.

Cândva, Maramureşul se definea cel mai bine prin celebra pictură a lui Bilţiu Dăncuş, pe care stă scris: „am fost şi-om fi”. Şi Maramureşul a fost, a dăinuit şi s-a dezvoltat peste timp datorită eroilor pe care noi îi comemorăm fugitiv de Înălţare. Numai că ei, spre deosebire de generaţiile de azi, erau crescuţi în spiritul dragostei şi a sacrificiului.

Astăzi, cuvântul jertfă nu mai e folosit aproape deloc, iar internetul e plin de metode facile de a obţine diverse lucruri. Maramureşenii din perioada lui „am fost şi-om fi” ştiau că nimic nu se obţine gratis, că fără jertfă şi sacrificiu niciun lucru nu e durabil şi că, cinstind cu adevărat eroii, creştem alţii pentru viitor, altfel „n-om mai fi”.

Sincer, nu ştiu ce slogan ar defini azi Maramureşul, dar ştiu că, prin curţi de biserici, prin gropi comune sau departe, în Rusia, odihnesc oasele celor care dau cu adevărat identitate acestui judeţ.