Jenant, miseilor! / Solidarizati-va cu dispretul meu, nesimtitilor!

Dragi politicieni tristi, Imi permit adresarea cordiala, deoarece de cateva zile imi transmiteti toti mesaje si scrisori ca si cand am fi prieteni vechi. Unii imi spuneti ca vreti sa ma salvati de la criza, pe mine si pe ceilalti cetateni ai Romaniei, altii ma apostrofati pentru situatia in care a ajuns Romania de parca eu, matusa ori vecinul de la 3 am fi guvernat tara in ultimii 20 de ani sau ma preveniti sa nu ripostez, alaturi de alti cetateni „veseli din politica, sindicate ori presa”, fara sa dau solutii alternative. Dar toti, fara exceptie si diferente politice, faceti apel la solidaritate. Atat de des, incat cuvantul asta a ajuns sa-mi provoace fizic, greata. Ma rog, nu el, cat nesimtirea de a pretinde ca, vreodata, eu sau altii ca mine am putea fi solidari cu voi. Cu lacomia, prostia si tupeul vostru. Desi, daca ma gandesc bine, mi-ar fi placut solidaritatea voastra. Mi-ar fi placut sa impartiti, solidar cu noi, conturile, masinile scumpe, vilele si posetele din care se poate plati pensia a 1.000 de oameni. Numai ca cei ca mine nu pot fi niciodata solidari cu cei ca voi. Pentru ca, in timp ce eu scriu la ora 23, noaptea, acest editorial, voi beti cafele in barurile de fite de pe Dorobanti. In timp ce eu dadeam nas in nas cu „sistemul ticalosit” si eram umilita la ghisee, in spitale ori prin alte institutii publice, voi faceati, la televizor, teoria statului de drept, nebirocratic. In timp ce eu vorbeam cu batrana din Ieud cu pensie de 2 lei, voi urlati la mitinguri electorale ca in Romania se traieste decent. In timp ce eu vorbeam cu Eudochia Ivantoc despre cum e sa traiasca un erou dintr-un ajutor de somaj de 22 de dolari, voi lacrimati la depuneri de coroane si citeati, afectati, discursuri pompoase despre Eroii Neamului, scrise pe fuga de un consilier. In timp ce eu si ceilalti „romani veseli” tot avertizam ca e criza, voi zambeati domol si ne dadeati asigurari ca ce e mai rau a trecut. De ce n-ati facut apel la solidaritate cand v-ati impartit privilegii ori ati „feliat” contracte grase din bugetul statului, servindu-le pe tava prietenilor vostri, bogatii? V-ati amintit ca exist(am) doar dupa ce, bajband pe intuneric dupa bani, ca sa va achitati „factura huzurelii”, ati nimerit in buzunarul meu. Regret, nu va pot oferi nici solidaritate, nici ajutor, nici mila. Dar daca e vremea scadentelor, v-as putea oferi totusi ceva. Dispret. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro