jenant, miseilor!: Sinistrii si sinistratul

Framanta nervos noroiul amestecat cu sange si oase si, din cand in cand, zambea amar. Avea impresia ca ploaia ii intrase in sange. Se intepa cu un oscior in forma de cruce ca sa se convinga ca nu-i asa. Plansese atat de mult, incat nu mai stia daca pamantul s-a umflat de la lacrimile lui Dumnezeu sau de la lacrimile lui. Pruncul balai, care se tinea de ciucurii lui vechi, era negru de mal. Avea putere doar cat sa intrebe intruna: „Cand mergem acasa?”. Batranul ofta usor si mai varsa o lacrima in balta maronie in care pluteau niste ciolane ingalbenite. De vreun ceas se chinuia sa recompuna un schelet, banuia ca-i al tatalui sau. In fond, atat ii mai ramasese. Si copilul balai privea cu pofta la un Domn in costum, pe celalalt mal, care manca ceva intr-un Jeep. Batranul gandi ca a asudat la coasa tare multi ani, doar ca sa poata sa-si faca o coliba. Poate era mai bine sa fi mers si el la mare, ca Vasalie a lui Grigut, sau macar sa-si fi luat un cal, sa-si duca copilul la scoala. Poate acum n-ar fi plans ca apa i-a luat pana si mortii. Strangea osciorul in forma de cruce tot mai tare, asa ca Domnul, care veni pana la capatul podului, avea impresia ca tine in mana o bucata de aur. „Mosule! Esti sinistrat, mosule?”, intreba Domnul. Batranul nu zise nimic. Se astepta ca Domnul sa-l batjocoreasca, doar cand puhoiul i-a luat casa, Domnul se asezase dincolo de apa, pe un sezlong, si se prapadi de ras. Ii purta pica din cauza ca, demult, el chemase biraul sa vada cum oamenii Domnului taie noaptea padurea. In ziua aia, biraul era dincolo, la o bere rece, incercand sa-l imbarbateze pe omul in costum, caruia ii fusese inundata piscina. Il chemase si dincoace de apa, sa vada copilul care nu mancase de trei zile, dar biraul s-a suparat rau ca-l deranjase. Acum, Domnul il ameninta ca va chema Procuratura, sa-l bage la zdup pentru profanare de morminte. Banuia chiar ca obiectul pe care il tine in pumn cu atata patima e furat de undeva. „Ia zi, mosule! Iti ingropi neamul de banditi si comoara sfanta pe care ti-au lasat-o?”. Batranul raspunse fara chef: „Mosu’ meu n-a fost bandit. El a luptat cu Mihali Strifunda, ca Maramuresul sa ramana pamant romanesc.” Domnul se prapadi de ras, impreuna cu un alt om intr-un costum impecabil, ce coborise dintr-o masina neagra. Batranul se uita mirat la SuperDomnul care venise si i se paru ca l-a mai vazut. Nu avu timp sa se gandeasca mai bine, Domnul rase iar, zgomotos: „Auzi la el, cica osciorul in forma de cruce l-a facut mosul lui, in temnita, la Jilava. Si, cica, e mai valoros decat toate miliardele mele. Nu-i tare?”. Domnii rasera cu pofta si intrara in casa. Erau gata gratarele. Batranul zambi amar. Pe burta apei plutea casa lui Mariuca. Din dreptul geamului ii zambi, dintr-un afis, SuperDomnul. Apuca sa citeasca: „Pentru ca ne pasa!”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro