Jenant mișeilor! Sindromul Buhnici

Ca să te simți jignit de un om presupune să ai așteptări și să pui preț pe părerea lui. Nu te poate jigni un om despre care nu-ți pasă ce crede. Și, totuși, noi, românii, ne supărăm ușor din lucruri mici și le trecem cu vederea pe cele mari. M-a distrat și șocat, totodată, isteria generată în jurul declarațiilor lui Buhnici. Nu pentru că nu ar putea fi jignitoare, ci pentru că românilor le pasă atât de mult de ceea spune un influencer, indiferent cum l-o fi chemat și le pasă atât de puțin de lucrurile cu adevărat importante.

În timp ce România se războia pe facebook cu Buhnici, Comisia Europeană tranșa raționa­lizarea consumului de gaze, inflația a luat-o razna, președin­tele ungar se dădea în spectacol în Ardeal, contabilii se dădeau de ceasul morții să încarce de­clarațiile pe site-ul nefuncțional al ANAF, iar un protestatar pașnic, care ținea o pancartă cu „ceva este etern: Ardealul pământ românesc”, a fost scos din mulțumea adunată să-l asculte pe Viktor Orban.
Dacă aceste subiecte ar fi inflamat opinia publică cel puțin 10% pe cât au inflamat-o de­clarațiile despre vergeturi și celulită, poate că țara noastră ar fi avut vreo șansă. Dar ce să te aștepți de la un popor care are pretenții de la șeful statului să știe aria cercului, dar nu are pretenția să-și iubească țara?
Până la urmă, marea problemă a românilor s-a rezolvat. Buhnici și-a cerut scuze. Acum putem reveni la problemele importante? Sau nu mai contează dacă o să murim naibii de foame, frig și umilință dacă nu se leagă nimeni de vergeturile și celulita noastră?