Jenant, mişeilor! / Sacrificiu şi prăjituri

Părintele Arsenie Papacioc spune că Neamul Românesc a rămas în istorie pentru că a avut putere de sacrificiu. A ştiut că nimic temeinic nu poate fi obţinut fără jertfă.

A ştiut. Mai nou, cred că poporului român i se potriveşte bancul: „Ţi-ai jertfi onoarea şi reputaţia pentru ţară?”. „Daaaaaaaaa”. „Ţi-ai da casa şi averea pentru ţară?”.

„Daaaaaaaaa”. „Dar două găini ai da pentru ţară?”. „Nu, alea nu”. „Păi cum, ţi-ai da onoarea, reputaţia, casa şi averea, dar două găini nu? De ce?”. „Că pe alea le am”.

Toţi suntem gata să dăm lucruri pe care nu le avem şi să ne asumăm riscuri de care ştim că nu ne vom lovi niciodată pentru Ţară, credinţă sau idealuri. Dar când vine vorba de un sacrificiu real şi posibil, oricât ar fi de mic, dăm înapoi. Ţara nu ne cere azi nici viaţa, nici averea, nici onoarea. Ne cere un dram de implicare civică. Iar asta nu înseamnă să ne consolăm cu gândul la jertfe nobile, măreţe şi îndepărtate, ci să dăm 2% din impozitul pe venit, să facem un bine, cât de mic, celui de lângă noi, să necunoaştem istoria, să cumpărăm produse româneşti, să-i ajutăm pe cei cărora li se face o nedreptate, să-i tragem de mânecă pe politicienii pe care i-am votat, să-i cinstim pe oamenii care merită.

E mai puţin „eroic” să dai cărţi de istorie într-o şcoală, sau să dai pachete unor amărâţi. Dar e „găina” pe care o putem da fiecare.

Îmi povestea, zilele trecute, o doamnă care în 1989 locuia în Timişoara şi care a fost martor la evenimentele din 17 decembrie. În bulibăşala generală şi descătuşarea fricii, entuziasmului şi aşteptării, îmi spunea că fiecare s-a apucat să-şi strige durerea. Unii vroiau libertate, alţii, „numere mici la maşini”. O doamnă a strigat că doreşte revenirea la vechile reţete de prăjitură, pentru că la cofetăria din cartier se făceau nişte prăjituri necomestibile. Nimeni nu a râs, dar nimeni nu i s-a alăturat.

De atunci au trecut 25 de ani, dar românii continuă să-şi strige ofurile surd, fiecare pe limba lui. Unii vor pensii, alţii salarii, alţii medicamente. Nimeni nu mai strigă oful ţării. Nimeni nu-şi mai doreşte o Românie puternică. Iar cei care îşi doresc, nu au nicio găină de dat.