Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jenant, mișeilor! / „Să nu fim pitici”
1885. Vasile Lucaciu devine indezirabil pentru cercurile maghiare reacționare, care pornesc împotriva lui o adevărată campanie de denunțuri și calomnii, care au ca și rezultat desființarea catedrei de limba română de la liceul din Satu Mare și cu propunerea de „avansare” la minister. Lucaciu îi ripostează ferm ministrului învățământului: „Declar înaintea Excelenței tale că înaltul guvern maghiar nu dispune de atâtea milioane pentru ca să-mi las eu poporul românesc”, răspunde patriotul care avea să moară la exact 4 ani de la Marea Unire, sărac şi singur, dar mai „bogat” decât tot guvernul maghiar la un loc.
Sfârşit de noiembrie, 1918. Pe o vreme ceţoasă de toamnă, delegaţii din Maramureşul Istoric au trecut Gutinul ajungând cu bine la Baia Mare, cu steaguri tricolore în mâini, cântând Hora Unirii. Când au ajuns la hotelul „Ştefan”, unde se aflau adunaţi corifeii din Baia Mare, unul mai precaut a ieşit afară şi le-a strigat speriat: „Tăceţi, măi, că aicea-s secuii!”. Atunci, Lazăr Ilie a strigat: „Măi, să nu fim pitici şi să nu ne temem. Maramurăşenii nu se tem de nimeni şi de nimic în lumea asta”. Mai târziu, în trenul care îi ducea spre Alba Iulia, nişte delegaţi îi întreabă: „De unde sunteţi, uriaşilor?”. „Din Maramurăş, din Maramurăş”, au răspuns mândri şi convinşi că curajul te înalţă.
Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Un bătrân, Bătrânul acestei naţii, plânge şi se roagă: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea Neamului meu”. Nu poate citi Rezoluţia Unirii şi nu se poate opri din plâns. Şi-a îndeplinit menirea şi câteva luni mai târziu va fi înmormântat într-o ploaie de gloanţe. Pe crucea rece a lui George Pop de Băseşti stă scrijelită în piatră ruga lui de atunci, semn că rugăciunile şi faptele noastre au ecou în eternitate.
1918. Iuliu Hossu declară emoţionat: „Fericiţi, voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara Mamă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba Iulia”.
Anii ’50. Cei mai mulți dintre artizanii Unirii au sfârșit în gropi comune, au murit în temnițele comuniste, neștiuți de nimeni și neavând, nici astăzi, un mormânt și o cruce.
2017. În prag de Centenar, o generaţie de români apatici încearcă să explice că patriotismul e deşănţat. Nici nu înţeleg că patriotismul înseamnă iubire, iar iubirea nu cade niciodată. George Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Ilie Lazăr, Iuliu Hossu şi ceilalţi delegaţi la Marea Unire au devenit doar nişte nume. Iar Unirea, o poveste despre o adunare veselă în prag de iarnă. Un copil, care fâlfâie în vântul rece un tricolor, aude ca prin vis: „Pentru voi, pentru voi am trăit şi am murit”. Apoi vocea plânge înecat şi, printre suspine, aude ca un îndemn de luptă: „Să nu fiţi pitici, sunteţi fii de uriaşi!”.