Jenant mișeilor! „Să nu facem răul, şi nici binele cu sila!”

Una dintre cele mai frumoase și profunde definiții ale libertății este dată de Nicolae Steinhardt în „Jurnalul fericirii”: nu ai voie să-l silești pe aproapele tău nici măcar pentru a-i face binele. Un om profund moral și liber nu se mulțumește doar să nu facă răul. Ci trebuie să se abțină și să facă binele cu sila. Altfel, binele făcut își pierde valoarea, iar cel care îl face devine, din binefăcător, un biet dictator paternalist.
Din păcate, odată cu de­butul pandemiei de coronavirus, noi toți am devenit mai paternaliști, și statul în special și-a amplificat aceste accente. Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi considerăm că cei de lângă noi nu știu sau nu pot să-și poarte singuri de grijă și, atunci, considerăm că avem dreptul să le impunem noi ce să facă sau să nu facă. La fel, statul consideră că cetățenii nu știu singuri să se protejeze, de coronavirus de exemplu, și atunci se consideră îndreptățit să-i protejeze cu orice risc și restricții. Un bun exemplu ar fi motivația eliminării testelor care permiteau accesul persoanelor nevaccinate în restaurante: „riscul e prea mare pentru ei”.
Pe acest principiu, celor obezi n-ar trebui să li se mai permită să cumpere fast-food, celor bolnavi de inimă nu li s-ar mai vinde țigări, iar celor care suferă de boli de ficat, alcool. Pentru cei care gândesc astfel, definiția lui Steinhardt nu e valabilă, ci e valabilă definiția lui Hegel: „libertatea este necesitatea înțe­leasă”.
De la o astfel de definiție a început și aventura stângistă radicală din secolul trecut. De fapt, în acest caz, singura libertate care îi rămâne cetățeanului este să-și aleagă mijloacele prin care va înțelege necesitatea: mo­mirea cu privilegii sau exclu­­derea și sancțiu­nile. Și binele, și răul se fac cu sila!