Jenant, mișeilor! / Să facem răbdare

Grecii spun „fă răbdare” și nu „ai răbdare”. Poate pentru că ei au înțeles că răbdarea cere efort, se face, nu o ai pur și simplu sau nu. Pentru noi, românii, răbdarea făcea parte din identitatea noastră națională. Strămoșii noștri, mai înțelepți decât noi, au înțeles că răbdarea trebuie dobândită, dar nu trebuie con­fundată cu trecerea unui timp, cu așteptarea.
Noi, cei de azi, suntem gene­rația care nu mai are nici timp, nici răbdare: vrem totul în regim „fast”, de la mâncare, la stil de viață, construcții, relații, conver­sații, și... istorie.
Ni se pare pierdere de timp să scriem cuvintele întregi pe whatsapp, să citim cărți din scoarță în scoarță, când deh, sunt rezumate; să călătorim cu mașina sau trenul, să ne oprim să admirăm un peisaj, să mâncăm așezați la masă și nu în mașină sau în fața calculatorului etc.
Ni se pare prea mult să avem construcții care durează mai mult de un an și proiecte care durează mai mult de câteva luni. Nu mai știm să construim durabil și, mai grav, nu mai știm să trăim durabil. Raportăm totul la azi, refuzându-ne eternitatea. Nouă, românilor, ni se pare mult să lucrezi pe o catedrală câțiva ani, spaniolii construiesc Sagrada Familia de peste un secol.

Noi, românii, refuzăm să tranșăm pro­bleme esențiale, cum e definiția căsăto­riei, părându-ni-se neimportantă în ra­port cu problemele curente, uitând că în istorie nu va rămâne niciodată nici prețul la gaz, nici dezbaterile sterile din Guvern și nici măcar agitația de pe facebook. Suntem zgârciți cu lucrurile mari și risipitori cu cele mici. Pentru proiectele care țin de identitate, spunem că nu avem niciodată bani, deși ele vor dăinui peste timp.
Mai întreabă azi cineva, cât o fi costat Adunarea de la Alba Iulia? Nu, pentru că important e rezultatul. Ține cineva minte cât au plătit țăranii din Șurdești mește­rilor care au ridicat biserica de lemn considerată, până nu demult, cea mai importantă din Europa? Nu cred.
Ei n-or fi având nevoie pe atunci de mâncare, drumuri, școli etc.? Ba da. Dar ei, spre deosebire de noi, au știut să facă diferența dintre supraviețuire și dăinuire. Și, ei au avut mândrie, cochetând cu veșnicia, noi avem doar orgoliul clipei.

Valoarea generației noastre, fără răbdare și fără sens, va fi dată tot de istorie. Ea va decide dacă am fost furnici sau uriași, în funcție de ce i-am lăsat.