Jenant, mişeilor! / Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!

“Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu, cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase [...], ci îi priveşte pe toţi ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitaţi de fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce “ştiu” [...], dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc triumfători prin viaţa fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură, pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a triumfat asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!”

Cred că v-am mai spus o poveste de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial: o mănăstire de maici din Moldova a fost ocupată de trupele sovietice biruitoare. Maicile au căutat refugiu în alte locuri. La întoarcerea lor au găsit în altar un bilet pe care stătea scris: „Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său”. De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru. Povestea asta mi-a amintit de un alt Alexandru, tot un biruitor: Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, dar a vrut să fie înmormântat cu mâinile afară din sicriu, pentru a demonstra lumii că nu a luat nimic cu el.

Toţi „biruitorii” ştiu că sunt victorii care înfrâng, aşa cum sunt înfrângeri care te înalţă. Între victimă şi învingător, de multe ori, diferenţa o fac doar contextul, timpul şi nuanţa.

Deşi, cei doi „Alexandrii” au reuşit să învingă şi pe termen lung, tocmai pentru că primul şi-a oferit victoria învinşilor, iar cel de-al doilea smereniei. Azi, „Alexandrii” nu mai ştiu nici să dobândească victoria şi nici să se bucure de ea, oferind-o altora. Iar atunci când nu se pot înălţa, trag totul în jos, prea orgolioşi ca să lase bileţele prin care cer ajutor sau să-şi imagineze că vor pleca din lumea asta cu mâinile goale. Totuşi, rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!