Jenant, mișeilor! România românilor singuri

 Deși, creștinește, nu se condamnă păcătosul, ci păcatul, în România de azi se condamnă nu păcatul și păcătosul, ci întreaga categorie din care face parte: categoria socioprofesională, familia, comunitatea, țara etc. Ne plac etichetele și generalizările, că, deh, e mai ușor pentru noi, fără nuanțe, fără a gândi prea mult: despre medici, spunem că sunt șpăgari, fără nuanțe și excepții, fără a scoate în evidență munca grea și nobilă pe care o fac, fără a cântări câte vieți salvează; despre profesori spunem că sunt nepregătiți, că produc analfabeți funcționali, fără a vorbi de profesorii care formează genii și care se dedică întreaga viață educației;  despre preoți spunem ba că sunt bogați, deși unii abia își duc traiul de la o lună la alta, ba folosim alte atribute; despre politicieni spunem clar că sunt cu toții corupți, deși unii pun bani din veniturile proprii pentru diferite proiecte sociale de exemplu; presa e evident mondenizată și neinteresantă, deși există încă multe proiecte editoriale de calitate; despre cei care au afaceri spunem că sunt zgârciți și lacomi și că nu le pasă de angajați, deși cei mai mulți nu dorm nopțile gândindu-se cum să facă rost de bani de salarii și cum să-și plătească dările la stat, și lista poate continua. Dar cui îi pasă de adevăr? Octavian Paler spunea că „Noi astăzi suntem o țară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiții nu sunt solidari între ei”. Fiecare categorie crede că e neîndreptățită în raport cu celelalte, dar fiecare crede că doar el are dreptate.