Jenant, mișeilor! / România lui „asta este”

E ciudat modul în care ne mascăm mereu neputința, consolându-ne că „asta este”. Politicienii sunt corupți și nu le pasă de țară și popor? „Asta este”, așa sunt politicienii. Profesorii sunt dezinteresați și se mulțumesc să transmită informații, nu să formeze caractere? „Asta este”. Există me­dici, preoți, ziariști care și-au uitat menirea? „Asta este”.
Tot mai mulți români își pierd identitatea și nu dau doi bani pe țară și istoria ei? „Asta este”, așa sunt vremurile. „Asta este” a devenit cel mai mare dușman al dezvoltării postdecembriste a Româ­niei.
Nerecunoscând că avem o pro­blemă, nu o putem rezolva. Și consolându-ne că „asta este”, ne autoconvingem că altcineva e vinovat pentru pro­blemele noastre, ca și cum ele sunt un dat, ca și cum Bunul Dumnezeu ne-ar fi rânduit el să avem corupție, neimplicare și lipsă de patriotism. Și, mai grav, așteptăm ca altcineva să rezolve aceste probleme.
Recent am fost impresionată de gestul unei fete de 8 ani care, văzând că salvamontiștii nu au echipament,
și-a donat toți banii din pușculiță salvatorilor montani. Un copil nu putea răspunde ca și noi, „asta este”, o să-și rezolve ei, oamenii mari, problema, eu îmi cumpăr de banii ăștia dulciuri sau jucării? Putea, și argumentele erau în favoarea ei. Numai că ceea ce contează nu ține de argumente, ci de voință.
Povestea ei mi-a adus aminte de o altă poveste. Se spune că, într-o pădure, a izbucnit un incendiu și toate animalele aduceau apă. Printre ele și o vrăbiuță căra câteva picături. Elefantul a început să râdă: „Crezi că vei stinge focul cu două picături de apă?”. „Nu, a răspuns vrăbiuța, dar voi ști că mi-am făcut datoria”.