Jenant, miseilor! / Risipire

In Parisul lui august 1914, un ziarist este anuntat ca trebuie sa se incorporeze in armata. Colinda strazile orasului, trece pe la toti cunoscutii, isi ia ramas bun, isi cere iertare si ii anunta ca merge sa moara pentru tara. Si moare, o luna mai tarziu. Din exces de zel. Se ridica sa le spuna oamenilor, care stateau la pamant, sa fie mai curajosi si, in acelasi timp, sa se fereasca de gloantele inamicului. Degeaba au strigat soldatii: „jos domnu’ comandat”. Ciudat e ca, inainte sa plece, i-a cerut sotiei sa-i cumpere si sa-i pastreze toate revistele si ziarele lui preferate, pana se intoarce. Steihardt crede ca cine nu intelege ca putem fi 100% convinsi de un lucru si, in acelasi timp 100% convinsi de contrariul lui, nu stie nimic despre om. Si cine crede ca asta are legatura cu nehotararea, de asemenea. Cred ca „axioma” e perfect valabila si in cazul oamenilor, si a neamurilor. Numai ca valabilitatea nu e chiar perfecta. Fac exceptie romanii. Cantand victorios „croieste-ti alta soarta”, noi suntem 100% convinsi doar de faptul ca suntem invinsi. Si nu suntem invinsi din cauza noastra, pentru ca nu avem patriotismul americanilor, ambitia chinezilor sau perseverenta nemtilor. Suntem invinsi din cauza unor factori externi. Demult, am auzit la o bisericuta de lemn dintr-un sat maramuresean Pilda fiului risipitor. Dupa Slujba, in timp ce ieseam din biserica, o batranica mi-a spus ca noi, romanii, suntem fratele fiului risipitor. Multa vreme am crezut ca-i de bine. Ca asta ne pune automat pe frunte pecetea de oameni echilibrati, cumpatati si rationali. Mai tarziu, am inteles ca nu avem nimic din toate astea. Avem doar lipsa de curaj, care ne face sa privim pe gaura cheii in loc sa deschidem larg usa. Aceeasi lipsa de curaj ne da si impietrirea intr-o stare de nemultumire. Nu cumpatarea, nici ratiunea. Doar lipsa de curaj. Si invidia cu care privim spre „fii risipitori” din Occident care au avut puterea sa incerce, chiar daca au gresit. Mai tarziu am inteles si esentialul pildei: opusul pacatului nu e virtutea. E libertatea. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro