Jenant mișeilor! Rămas bun, dom' profesor

Tache Rodas, Ioan Ilban, Marcel Petrișor... Ne mor eroii, tăcut și modest, așa cum au trăit. Și, din păcate, nu vine nimeni din urmă să umple golul lăsat de ei. Dintre toți foștii deținuți politici pe care i-am cunoscut, Marcel Petrișor, „dom’ profesor”, m-a impresionat cel mai mult. Pentru că, dincolo de intelectualul fin și de eroul „necumințit”, se afla un suflet cald și bun, ca al unui prieten drag sau al unui bunic care își privește cu ochi blânzi nepoții. A trecut de multe ori pe lângă moarte, dar nu făcea caz din asta. Prefera să vorbească și să scrie despre alții. Niciodată nu l-am auzit criticându-i pe cei care au cedat și ne învăța și pe noi să nu-i condamnăm pentru că „fiecare are alt prag de rezistență”.
Nu se lăuda nici cu rezistența, nici cu dârzenia lui, le atribuia pe toate cele bune lui Dumnezeu. Și ne atenționa mereu că ispitele pe care noi le vom avea de îndurat vor fi mai grele, pentru că sunt mai perfide. Avea puterea de a percepe, dincolo de aparențe, dar și de a trece de la profunzime, la mici bucurii și detalii. N-am văzut niciun om matur care să facă, asemeni lui, o sărbătoare din orice masă sau banală cafea servită. Dar el, care cunoscuse în închisorile comuniste și frigul, și foamea, și apropierea morții, știa să se bucure cu adevărat de viață. Cred însă că cel mai mult l-a definit credința profundă, discretă, pe care a purtat-o în suflet întreaga viață. Vorbea cu Dumnezeu și cu Sfinții lui ca și cu foștii camarazi care l-au însoțit după gratii. Și, în fond, chiar așa a fost. Nu se temea de moarte, de fapt nu se temea de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu.
Niciodată nu se plângea de ni­mic, niciodată nu era răutăcios, nervos, repezit sau bosumflat.
Mereu binevoitor, mereu curios, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu răbdător. E greu să cuprinzi în cuvinte un astfel de Om. Și e și mai greu să acceptăm că a plecat. Rămas bun, dom’ profesor. Dacă Raiul este așa cum l-a descris Nicolae Steinhardt, dincolo o să vă aștepte un doboș mare, un caiet pe care să vă așterneți gândurile și poate chiar și o pipă. Împreună cu ceata mărturisitorilor din temnițele comuniste.