Jenant, mişeilor! Pseudodemocrație

Nu am fost niciodată fan Renate Weber, pentru că ne despart valori și ideologii. Însă, am învățat să apreciez faptele, făcând abstracție de subiect. Așa că, anul trecut, am apreciat că Avocatul Poporului a avut curajul să atace la CCR măsuri abuzive ale autorităților și să obțină anularea amenzilor, a internării forțate a bolnavilor asimptomatici și să demonstre­ze că multe hotărâri erau nule, pentru că nu erau publicate în Monitorul Oficial. Atunci, ca să-și scuze abuzurile, „autori­tățile pandemice” și-au justificat măsurile prin „interesul public și grija față de sănătatea oamenilor”. Ba mai mult, au încercat să ne sperie, arătând că declararea neconstituționalității acestor măsuri va arunca „în aer” curba, cocoașa și valul pan­demiei. Unii au crezut, unii cred și azi. În marea lor majoritate, însă, cetățenii și-au dat seama că drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor nu dăunează nimănui și Constituția nu a îmbolnăvit niciodată pe nimeni. Dar, iată că măsurile normale luate atunci de Avocatul Poporului au generat bâlciul penibil de săptămâna aceasta, în urma căruia Renate Weber a fost revocată din funcție. Pos­tările partidelor aflate la guver­nare seamănă cu un re­chi­zitoriu stalinist. M-a șocat și revoltat la culme faptul că au scris negru pe alb că „Renate Weber a atacat la CCR mai multe măsuri de protecție pentru români, iar acest lucru a pus în pericol sănătatea și viața românilor”. Rolul Avocatului Poporului în orice stat este să apere drepturile cetățenilor, nu deciziile autorităților. Pe acest principiu dictatorial, orice cetățean care se adresează instanței pentru un abuz al statului pune în pericol autoritatea și legitimitatea insti­tuțiilor. De fapt, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută de­­monstrează încă o dată că po­liticienii români iubesc de­mocrația doar atunci când le convine și doar atunci când de­mocrația nu înseamnă și dreptul de a-i critica sau de a nu fi de acord cu ei. Cu toată schimbarea de mentalitate și de ge­nerație clamată atât de des, Parlamentul României seamănă tot mai mult cu Marea Adunare Națională, din perioada comu­nistă. Cei mai mulți aleși nu înțeleg esența libertății și demo­crației. Dacă ar înțelege princi­piul lui Voltaire -„Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”- ar apăra valori, nu oameni. Când voi vedea un politician român care apără un adversar politic pentru că „așa e drept”, voi spune că România e un stat democrat. Până atunci, pentru mine, e unul pseudodemocrat sau neocomunist.
La revedere, tovarăși!