Jenant, mişeilor! / Procesul imaginar al lui Socrate

Onorată instanţă,

Voi cei 500 de atenieni aleşi de destin şi istorie aveţi obligaţia de a-l condamna pe acest om. Nu condamnaţi un filosof, un gânditor. Ci un om care nu are nimic sfânt. Altfel, va trebui să luaţi asupra voastră nu doar păcatele voastre, ci şi păcatele generaţiilor viitoare. Milioane de gânditori vor cere ca măreţia şi operele lor să le şteargă faptele. Şi îşi vor permite orice. Să atace pe oricine, zei sau muritori.

Iar Socrate e vinovat nu pentru că a decis să greşească şi a stăruit în greşeală. Ci pentru că nu greşeşte singur. A corupt tinerii Atenei. În fond, defăimând democraţia, a primit ce merita: un proces politic. Nu poţi nega zeii pentru că aşa vrei şi nu poţi pune totul la îndoială. Ce fel de societate ar fi aceea care pune la îndoială toate uzanţele, care cercetează totul şi ironizează totul?

Atena ar pierde pentru totdeauna confortul intelectual, conştiinţa împăcată şi seninătatea.

Apoi, Socrate spune că iubeşte viaţa şi oamenii. Dar nu orice oameni. Or, ce fel de virtute e aceea de a-i iubi şi a fi bun doar cu cei care merită? O Atenă fără crize politice şi fără politicieni neştiutori poate fi iubită de oricine. Dacă el ar iubi Atena, ar iubi-o oricum. Şi apoi, spune că e dascălul tineretului elitist. Dar ce fel de elită e acceea care, în loc să sporească ştiinţa poporului, râde de neştiinţa lui? Şi ce fel de elită e aceea care nu cunoaşte respectul?

Dacă nu-l veţi condamna, de mâine, toţi gânditorii vor şti că totul este posibil. Iar haosul poate fi mai grav decât o nedreptate.

 

Apărarea

 

Onorată instanţă,

Îmi revine sarcina ingrată de a apăra un om care nu doreşte să fie apărat. De ce? În primul rând pentru că acest proces n-ar trebui să existe. Nimeni nu poate fi judecat pentru că, într-un mod anume, propriu lui, şi-a exprimat opiniile.

Mă mir că acuzarea vorbea de periclitarea democraţiei ateniene. Dacă cineva periclitează democraţia, atunci aceia sunteţi tocmai dvs., cei care loviţi în principiul ei fundamental: libertatea de opinie.

Apoi, mă mir că vorbiţi de respect. Ce ştiţi dvs. despre respect din moment ce acuzaţi un om numai pentru că nu-l înţelegeţi sau nu sunteţi de acord cu el?

Spuneţi că i-aţi oferit clemenţă. Cu ce preţ? Cu preţul tăcerii. Uitând că, între a fi victimă şi complice, un om demn, alege întotdeauna prima variantă.

Oricum, există multe feluri de moarte. Cea a conştiinţei, e mult mai gravă decât cea fizică.

Dvs. proclamaţi democraţia şi puterea omului de rând. De fapt, neacceptând dialogul, susţineţi totalitarismul. De fapt, vă ascundeţi micismele în spatele unor idealuri măreţe. Dacă Atena condamnă un om pentru nişte cuvinte, dacă din cauza unor vorbe statul e pus în pericol, înseamnă că statul e slab. Şi dacă tinerii care îl urmează pe Socrate sunt elitişti cum spuneţi, înseamnă că ei ştiu mai bine.

Dacă acest om va fi condamnat, veţi crea un precedent periculos. Oricine va şti că, dacă nu poţi combate opiniile cuiva, nu trebuie să pui mâna pe carte, mai există o variantă: să-l trimiţi la moarte.