Jenant, mișeilor! / Prăpastie

Întors în ţară după un lung exil în perioada comunistă, Neagu Djuvara spunea trist că a găsit aici un alt popor. Doar naivii sau cei care fac exces de bună credinţă mai pot spera că minciuna şi frica deceniilor de comunism nu au modificat genetic „fibra” acestui popor. Atunci, înainte de perioada roşie, un ţăran simplu şi necunoscător de istorie era gata să-şi dea viaţa pentru fraţii lui de neam. Astăzi, decla­ra­ţiile de unire ale primarilor din Basara­bia ne provoacă doar zâmbete ironice şi remarci acide. În loc să-i iubim şi ajutăm, asemeni unor fraţi, îi judecăm. Ne gândim cât ne-ar încurca, cât şi cum vorbesc limba română şi de ce vor să se unească cu noi, când - nu-i aşa? - nouă ne ajung problemele noastre. Ne comportăm, în raport cu ei, românii de peste graniţe, cu superioritate, ca şi cum „român” ar avea grade de com­paranţie.
E ciudat cât de diferite sunt măsurile cu care îi judecăm pe ceilalţi şi cu care ne judecăm pe noi. Am vrea ca românii din Basarabia să fie cetăţeni model, deşi comunismul le-a strivit, la propriu, rădăcinile. Am vrea ca liderii noştri: preoţii, profesorii, medicii, in­telectualii, să fie cel puţin perfecţi, total dezinteresaţi, nesupuşi greşelilor, cu toţii să se poarte impecabil cu noi, să aibă doar îndatoriri şi deloc drepturi şi, mai ales, nouă să nu ne ceară nimic.
Cât de mare e prăpastia dintre „ro­mânul absolut” Petre Ţuţea, care le spunea tinerilor din închisorile comuniste: „Fraţilor,  dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!” şi român „perfect” de azi, care fără să facă nimic pentru ţară şi fără măcar s-o cunoască, îi cere totul.
Când şi cum am devenit atât de preten­ţioşi cu ceilalţi şi atât de îngăduitori cu noi? Probabil, în termenii în care îi judecăm azi pe ceilalţi, Unirea din 1918 n-ar mai fi avut loc. Pentru că am fi căutat pretexte, defecte şi am fi avut de făcut calcule economice. Am fi găsit şi atunci defecte delegaţilor la Unire şi am fi râs de şubele unor „naivi” care mergeau să facă Unirea. Diferenţa dintre acest popor şi cel din care făcea partea Djuvara nu o fac şubele, nici limba, nici vremurile, ci măsura. E timpul să adăugăm măsura responsabilităţii şi pe talerul nostru. Al lor s-a împlinit.