Jenant, mişeilor! / Poveste

- Bunico, bunico, hai să ne mai spui o poveste!

- Îngeraşilor, ce poveste să vă mai spun? V-am spus toate poveştile pe care le ştiu.

- Una adevărată, bunico, pe care ai trăit-o tu, se ruga cel mai mare dintre nepoţi.

- Da, da, adevălată, adevălată lău, te lugăm, bunico!, se alinta şi fetiţa bucălată.

- Bine, vitejii mei, am să vă spun o poveste adevărată. Hai, ochii şi urechile la mine!

Se făcea că odată, pe vremea când bunica era ceva mai tânără, undeva în lume exista o ţară ca un vis de frumoasă. Dealuri verzi şi munţi înalţi, ape repezi cristaline şi bogăţii cât cuprinde, pământ roditor şi câmpii cu lanuri aurii care se legănau molcom în adierea vântului prietenos. Numai că, a venit la un moment dat un regim care i-a exterminat pe toţi oamenii valoroşi ai ţării. Iar pe ceilalţi i-a obligat să se spioneze, să mintă, să înşele, să fure, să se urască. Oamenii ajunseseră să-şi dorească un singur lucru: libertate.

- Ce e libertatea, bunico?

- E posibilitatea ta de a te juca cu orice jucărie vrei şi în acelaşi timp, responsabilitatea de a nu o strica. Dar să revin. La un moment dat, după ce au murit alţi oameni, au primit ceea ce-şi doreau: libertate. Dar oamenii din ţara de poveste erau ciudaţi rău. Erau tot nemulţumiţi, deşi acum nu mai puteau da vina pe nimeni pentru situaţia lor. Erau mereu nemulţumiţi, dar nu făceau nimic ca să schimbe situaţia. Ba mai mult, ajunseseră să se comporte la fel ca înainte. Oamenii buni, puţini, câţi rămăseseră, s-au retras din răfuiala lor şi aşteptau pe margine să se termine războiul. După trădarea clasei conducătoare, urmă trădarea oamenilor de bine. Iar acum ţara aceea de poveste plângea cu lacrimi amare pentru că începuse să se prăbuşească într-un hău adânc şi negru. Nu se mai ocupa nimeni de strânsul grânelor, casele se prăbuşeau sub ochii lor, pe masă hrana era din ce în ce mai puţină, dar oamenii nu mai observau astfel de nenorociri, se ocupau doar cu şuşoteala şi intrigile. Cel mai grav era că nu mai aveau încredere unii în alţii şi cu atât mai puţin în conducătorii lor.

- Şi cum se termină povestea, bunico?

- Cum o să vreţi voi.