Jenant, miseilor! / Pierzanie si o frunza

Mariuca era dolofana, avea obrajii rosii ca un mar copt si avea tot atata putere cat orice flacau din sat. Ileana, dimpotriva, era palida, slabuta si aveai impresia ca abia se tine pe picioare. Erau prietene bune. Nu s-au certat decat odata, de la o discutie stupida in care incercau sa clasifice oamenii. Mariuca credea ca oamenii se definesc contabiliceste dupa fapte. Ileana spune ca ne definesc lucrurile in care credem si puterea cu care credem. De aici, au pornit un taraboi in toata regula si o vreme nu si-au mai vorbit. Dar, apoi, Mariuca se imbolnavi grav de pneumonie. In vremurile alea, nici vorba sa fie vreun medic prin sat. Mariuca asculta tot ce ii spuneau batranele. Se infasura in cearceafuri umede, bau ceai, lapte de bivolita, manca bine si astepta. Cum era primavara, Mariuca se chinuia sa iasa pana la geam, sa vada nucul din fata casei. asa trecu si primavara, si vara. Inspre toamna, o cuprinse disperarea. Era sigura ca nu va apuca alta primavara. Numara frunzele care cadeau de pe nuc si era sigura ca, odata cu ele, se va duce si ea. Intr-o zi, ii spuse si Ilenei ca transformase nucul intr-un fel de ceas biologic. Ileana incerca sa o incurajeze, dar nu reusi. In fiecare zi, frunzele ramase erau tot mai putine, iar Mariuca se simtea tot mai rau. Era deja octombrie cand Mariuca se ridica, gandea ea, pentru ultima data din pat, sa-si vada nucul. Isi ridica incet privirea pe crengile goale si plangea infundat. Deodata, isi sterse lacrimile: zari pe o creanga, o frunza. Ultima frunza, care, printr-o minune nu cazuse. atunci se gandi ca, atata timp cat frunza e acolo, exista o speranta. Si octombrie trecu, dar frunza ramase la locul ei, iar Mariuca se inzdraveni. Intr-o noapte insa, fusese trezita din somn de zgomotul infernal al ploii si al vantului. N-a mai inchis un ochi toata noaptea. Era convinsa ca, in timpul furtunii, frunza ei a cazut. Cum se ivi de ziua, sari la geam. Si o vazu. Era tot acolo. Nu-i venea sa creada, asa ca a iesit afara sa se convinga. Numai ca, ajunsa sub nuc, a vazut ca frunza era de fapt o bucata de hartie. O desenase Ileana care era convinsa ca prietena ei are puterea de a se vindeca. atata timp cat crede. Si daca avea nevoie de o frunza ca sa creada, ii dadu o frunza. Mariuca lua frunza si o stranse la piept. atunci vazu scrisul de pe spate: „oamenii se definesc dupa felul in care se cred sau se pierd”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro