Jenant, mişeilor! / „Pierdut vieţi. Le declarăm nule”

Un înţelept spunea că dacă tu nu îţi aranjezi viaţa, o va face altul pentru tine. Până la urmă, aici, pe pământ, Dumnezeu ne-a oferit o şansă. Una singură. Pe care o irosim.

Vorba lui Paler, avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în stânga şi-n dreapta, să greşim, să regretăm că am greşit şi o să o luăm de la capăt, să-i judecăm pe alţii, să ne căutăm scuze, să ne facem planuri şi să le uităm, să ne omorâm visele şi să le reclădim, să ne punem întrebări şi să amânăm răspunsuri. Avem timp. Atât de mult, încât ne permitem „să-l pierdem”.

Probabil, în fiecare minut, cineva, pe glob, afirmă fără nicio tresărire că „pierde timpul”. Ca şi cum am putea pierde ceva ce nu ne aparţine. De fapt, timpul ne pierde, în fiecare zi, pe noi.

Cineva spunea că, dacă am înlocui „timp” cu „viaţă”, n-am mai rosti, mecanic, clişee, ci un adevăr teribil. Până la urmă, e uşor să spui: „n-am timp să am grijă de mine”, „n-am timp să fiu fericit”, „n-am timp pentru lucrurile care îmi plac şi oamenii pe care îi iubesc”, „n-am timp să învăţ să fiu mai bun”etc.. Dar să spui „n-am viaţă ca să am grijă de mine, să fiu fericit, să devin mai bun, să fac lucruri care îmi plac şi să fiu cu oamenii pe care îi iubesc”?

Ne-am obişnuit să spunem că timpul înseamnă bani. De fapt, înseamnă viaţă. Viaţa noastră. Din care, statistic, râdem maxim vreo 100 de ore. În rest, suntem nervoşi, aşteptăm, ne plângem de milă, dormim, mâncăm, stăm pe internet, vorbim la telefon, minţindu-ne că „pierdem” ceva ce nu am putut niciodată controla sau cumpăra. Poate de asta anticii nu socoteau în epitafuri numai zilele fericite: „Am străbătut cincizeci şi şase de ani şi am trăit patru”.

Dar noi, vorba lui Paler, avem timp pentru toate. Numai pentru lucrurile importante, nu. Iar atunci când ne amintim cu adevărat de asta, ne pierde timpul pe noi.

Peste ani, de epitafurile noastre n-o să mai vorbească nimeni. În fond, ce să-i mai adaugi la „viaţă pierdută”? O declar nulă”?